Meteorologii ANM au emis prognoza meteo pentru perioada 8 – 21 iulie 2024: Cât timp va mai persista valul de caniculă

Autor: Cristina Mocanu

ANM anunță care este prognoza meteo pentru perioada 8 – 21 iulie 2024.

Sursa: pexels.com

ANM anunță care este prognoza meteo pentru perioada 8 – 21 iulie 2024.

Urmează o perioadă de foc, cu temperaturi de peste 41 de grade Celsius la umbră și cu șanse reduse de precipitații. Totuși cât timp va mai dura acest val de caniculă și când vor apărea ploile. Iată ce spun meteorologii ANM pentru perioada 8 – 21 iulie 2024, pentru fiecare regiune din România.

Prognoza meteo – Banat

Pe parcursul primei săptămâni, valul de căldură va fi persistent, va fi caniculă, cu medii ale temperaturilor maxime de 35...38

de grade, valori izolat mai ridicate fiind posibile între 11 și 13 iulie. Nopțile vor deveni tropicale, minimele termice urmând a se situa între 20 și 24 de grade, în medie regională. După data de 15 iulie, este estimată o ponderare a regimului termic, totuși vor fi după-amiezi cu vreme local caniculară; temperaturile maxime vor fi de 32...35 de grade, iar minimele de 17...21 de grade, în medie regională. Regimul pluviometric va fi deficitar; în prima săptămână nu va ploua, apoi vor fi perioade în care probabilitatea pentru manifestări locale de instabilitate atmosferică va fi mai ridicată.

Citește și: România se află sub cod galben de caniculă: Meteorologii ANM anunță temperaturi de 40 de grade Celsius la umbră. Care este prognoza meteo pentru ziua de marți

Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi

Citește și: VIDEO Cum și-a găsit Alin Oprea tatăl natural? „Am ales special seara de Crăciun și vârsta de 33 de ani. Era vârsta la care Iisus Hristos s-a răstignit și luna în care s-a născut.”

Prognoza meteo – Crișana

În prima săptămână, valul de căldură va fi persistent și în intensificare, va fi caniculă, cu medii ale temperaturilor maxime de 35...37 de grade, valori local mai ridicate fiind posibile între 11 și 13 iulie. Nopțile vor deveni tropicale în mare parte a regiunii, minimele termice urmând a se situa între 20 și 23 de grade, în medie. După data de 15 iulie, este estimată o ponderare a regimului termic, totuși vor fi după-amiezi cu vreme caniculară la câmpie; temperaturile maxime vor fi de 31...35

de grade, iar minimele de 16...20 de grade, mediat regional. Regimul pluviometric va fi deficitar; în prima săptămână izolat vor fi posibile ploi slabe, de scurtă durată, apoi vor fi perioade în care probabilitatea pentru manifestări locale de instabilitate atmosferică va fi ridicată.

Prognoza meteo – Transilvania

În prima săptămână, valul de căldură va fi în intensificare și va fi caniculă pe arii extinse îndeosebi în perioada 11-14 iulie; media temperaturilor maxime va fi de 33...37

de grade, iar a minimelor de 15...20 de grade. Din data de 15 iulie, este estimată o ponderare a regimului termic, totuși vremea va fi călduroasă în orele după-amiezilor; temperaturile maxime vor fi de 30...33 de grade, iar minimele de 14...18 grade, mediat regional. Regimul pluviometric va fi deficitar; în prima săptămână izolat vor fi posibile ploi slabe, de scurtă durată, apoi vor fi perioade în care probabilitatea pentru manifestări locale de instabilitate atmosferică va fi ridicată.

Prognoza meteo – Maramureș

Pe parcursul primei săptămâni, valul de căldură va fi persistent și în intensificare, canicula va cuprinde treptat toată regiunea, cu medii ale temperaturilor maxime de 35...38 de grade, valori izolat mai ridicate fiind posibile între 11 și 14 iulie în sud și în est. Nopțile vor deveni tropicale, minimele termice urmând a se situa între 19 și 23 de grade, în medie regională. După data de 15 iulie, este estimată o ponderare a regimului termic, totuși vor fi după-amiezi cu vreme local caniculară îndeosebi în sudul zonei; temperaturile maxime vor fi de 30...35 de grade, iar minimele de 17...20 de grade, în medie regională. Regimul pluviometric va fi deficitar în special în prima săptămână când doar izolat vor fi posibile ploi slabe, de scurtă durată. Din data de 15 iulie, vor fi perioade în care probabilitatea pentru manifestări locale de instabilitate atmosferică va fi mai ridicată.

Prognoza meteo – Dobrogea

În cea mai mare parte a intervalului, valul de căldură va persista, iar în partea continentală a regiunii va fi caniculă, cu temperaturi maxime în medie de 36...38 de grade; extrem de cald va fi și pe litoral unde în orele după-amiezilor se vor atinge valori de 32...35 de grade. Nopțile vor deveni tropicale, minimele termice urmând a se situa între 21 și 25 de grade, mediat regional. O ușoară ponderare a regimului termic este estimată pentru ultimele zile ale perioadei de referință, totuși vremea va rămâne local caniculară; temperaturile maxime vor fi de 32...35 de grade, iar minimele de 20...22 de grade, în medie. Regimul pluviometric va fi deficitar; ploi slabe, de scurtă durată vor fi posibile izolat în data de 10 iulie, iar probabilitatea pentru manifestări locale de instabilitate atmosferică va fi în creștere la finalul perioadei de referință.

Citește și: Meteorologii Accuweather anunță vreme caniculară cu șanse nule de precipitații: Cum va fi vremea în țară marți, 9 iulie 2024 și câte grade va avea apa mării

Prognoza meteo – Muntenia

În cea mai mare parte a intervalului, valul de căldură va persista, iar între 10 și 15 iulie va fi deosebit de intens; media temperaturilor maxime va fi de 35...39 de grade, iar nopțile vor deveni tropicale, minimele termice urmând a se situa între 20 și 23 de grade, mediat regional. O ușoară ponderare a regimului termic este estimată pentru ultimele zile ale perioadei de referință, totuși vremea va rămâne local caniculară; temperaturile maxime vor fi de 33...35 de grade, iar minimele de 18...21 de grade, în medie regională. Regimul pluviometric va fi deficitar, ploile aproape vor lipsi până în data de 17 iulie, ulterior fiind posibile manifestări locale de instabilitate atmosferică.

Prognoza meteo – Oltenia

În cea mai mare parte a intervalului, valul de căldură va persista, iar între 10 și 15 iulie va fi deosebit de intens; media temperaturilor maxime va fi de 35...39 de grade, iar nopțile vor deveni tropicale, minimele termice urmând a se situa între 20 și 23 de grade, mediat regional. O ușoară ponderare a regimului termic este estimată pentru ultimele zile ale perioadei de referință, totuși vremea va rămâne local caniculară; temperaturile maxime vor fi de 33...35 de grade, iar minimele de 18...21 de grade, în medie regională. Regimul pluviometric va fi deficitar, manifestări locale de instabilitate atmosferică fiind posibile după data de 17 iulie.

Prognoza meteo – vremea la munte

Vremea va deveni deosebit de caldă, chiar călduroasă la altitudini mai joase în perioada 10-14 iulie. Media temperaturilor maxime va fi de 23...29 de grade, iar a minimelor de 12...18 grade. După data de 15 iulie, este estimată o ponderare a regimului termic, totuși vremea va rămâne caldă. Pe parcursul primei săptămâni, regimul pluviometric va fi deficitar, averse slabe urmând a se semnala pe suprafețe restrânse, în orele după-amiezilor. Din data de 15 iulie va crește probabilitatea pentru manifestări de instabilitate atmosferică.

 


O nouă ediție plină de suspans a emisiunii ”Casa iubirii”. Sâmbătă, fetele și băieții au intrat cu o stare bună, însă Alexandra a ținut să-i reproșeze ceva lui Gagea.