Ajuns la cea de-a doua editie, evenimentul s-a bucurat de un real succes, oferind publicului un spectacol plin de culoare si voie buna, atat in randul elevilor participanti, cat si in randul cadrelor didactice si parintilor. Ca si in anul precedent, prescolarii si scolarii participanti la carnaval s-au organizat in doua coloane, sub atenta supraveghere a cadrelor didactice si a parintilor implicati in actiune. Coloanele au plecat simultan din doua puncte, respectiv Sensul giratoriu si Piata Sud, incepand cu ora 09.30.
Una dintre caravanele copiilor a plecat de la sensul giratoriu catre centrul Mangaliei, in timp ce alta caravana a pornit dinspre Piata Sud spre Casa de Cultura, punctul final al evenimentului. Pe tot traseul parcurs, copiii au fost insotiti de cate o mascota uriasa. Acompaniati de muzica si zgomotul specific al fluierelor, cei peste 2000 de micuti prezenti la parada au defilat pe strazile orasului, pana in Piata Republicii.
Copii au primit cadouri constand in jucarii si dulciuri, iar cadrele didactice flori, pachetele fiind oferite de Primaria De la eveniment nu putea lipsi edilul-sef al Mangaliei, Cristian Radu, care i-a insotit pe tot parcursul paradei si a asistat la festivitatea de premiere. El s-a declarat incantat de desfasurarea evenimentului, precizand, totodata, ca manifestarea a reusit sa ofere o zi minunata copiilor din Mangalia, care au fost aplaudati si admirati de un oras intreg.
„ Cel mai important este ca ei s-au distrat, s-au simtit bine si au exaltat de bucurie. Multumesc tuturor celor implicati in organizarea acestei manifestari care doresc sa creasca valoric, de la an la an “, a declarat primarul Radu Cristian. Dupa parada costumelor si festivitatea de premiere, incepand cu ora 13.00, toti copiii au fost condusi de mai multi clovni in Portul Turistic, locul de desfasurare a unui spectacol artistic.
Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii