Mihai Găinușă, adevărul despre relația cu Șerban Huidu. Motivul pentru care cei doi foști colegi de emisiune nu-și mai vorbesc: „Nu are ce să-mi ierte”

Autor: Diana Bostan
Actualizat: 24 feb 2025, 13:28

Mihai Găinușă a vorbit deschis despre relația actuală cu Șerban Huidu, în cadrul emisiunii „40 de întrebări cu Denise Rifai”.

Cei doi au format unul dintre cele mai apreciate duo-uri din televiziunea românească, prezentând împreună emisiunea Cronica Cârcotașilor timp de 14 ani. Cu toate acestea, Mihai Găinușă a ales să părăsească proiectul, menționând că nu s-a simțit apreciat, iar acest moment a marcat și o răcire în relația cu fostul său coleg și prieten apropiat.

Citește și: Mihai Găinușă, invitat duminica aceasta, la ”40 de întrebări cu Denise Rifai”

Ce spune Mihai Găinușă despre Șerban Huidu

Discuția a atins un punct sensibil atunci când Denise Rifai l-a întrebat ce ar trebui să facă Șerban Huidu pentru a fi iertat. Mihai Găinușă a clarificat că, din perspectiva sa, nu există nimic de iertat în această situație. El a subliniat recunoștința pentru perioada petrecută alături de Huidu, menționând anii în care au fost mai mult decât colegi, având o relație de prietenie apropiată, asemănătoare cu cea dintre frați.

Citește și: Din ce face bani Mihai Găinușă. Ce studii are și motivul pentru care a început o facultate la 52 de ani

Mihai Găinuță a amintit momentele în care au lucrat împreună în Europa și experiențele personale pe care le-au împărtășit, însă consideră că Șerban Huidu, așa cum este astăzi, este o persoană diferită față de cea cu care a legat o prietenie strânsă în trecut.

Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii

Citește și: Minodora, mesaj emoționant pentru mama ei, în ziua în care ar fi trebuit să împlinească 67 de ani. „Nimic, dar absolut nimic nu mai este la fel!”

„Nu am ce să iert în toată treaba asta.

Eu îi mulțumesc în continuare lui Șerban pentru faptul că m-a cooptat în proiectul Cronicii Cârcotașilor. Îi mulțumesc pentru toată perioada aia de 14 ani, în care am fost mai mult decât colegi. Am fost niște frați. Am făcut și emisiunile alea în Europa, am dormit în aceeași cameră. Știam tot ce face el, el știa tot ce fac eu. Am avut o prietenie strâns legată și îi mulțumesc pentru toate chestiile astea.
Eu cred că acest Șerban, care este acum, este o altă persoană. Nu este acea persoană cu care am fost eu prietena atunci.”,
a spus Mihai Găinușă, la ”40 de întrebări cu Denise Rifai”.

În ce relații au rămas cei doi

De asemenea, Găinușă a menționat că, deși nu au mai păstrat legătura, s-au întâlnit întâmplător și au discutat cordial, schimbând câteva vorbe despre familie.

Acesta crede că relația lor a fost o etapă a vieții care s-a încheiat și că nu există resentimente de nicio parte.

Citește și: Câți copii are Mihai Găinușă. Cât de frumoasă este fiica lui, Eva, care a împlinit 19 ani și seamănă leit cu tatăl ei

Astfel, Mihai Găinușă a oferit o perspectivă matură și echilibrată asupra relației sale cu Șerban Huidu, lăsând de înțeles că, uneori, prieteniile se transformă odată cu timpul, fără ca acest lucru să implice reproșuri sau nevoia de iertare.

„M-am întâlnit cu el pe stradă și am vorbit. Ne-am salutat, am dat noroc. Ne-am întrebat ce mai fac copii și am plecat. Stăm destul de aproape și era inevitabil să nu ne întâlnim. Nu am ce să-i iert și cred că nici el nu are ce să-mi ierte mie. Probabil a fost o poveste de viață care s-a încheiat.”, a mai spus acesta.