Mihai Leu, primul campion mondial al României la box profesionist, o legendă vie a sportului, vine duminica aceasta la “40 de întrebări cu Denise Rifai”

Author: Lavinia Medrea

Duminica aceasta, telespectatorii Kanal D vor avea bucuria de a-l revedea, prin intermediul micilor ecrane, pe Mihai Leu, primul campion mondial al României la box profesionist.

O adevărată legendă vie a sportului românesc, Mihai Leu vine în lumina reflectoarelor pentru a ne împărtăși povestea sa de viață uluitoare, dar și a ne dezvălui o serie de momente care i-au marcat activitatea sportivă.

Mihai Leu vine duminica aceasta la „40 de întrebări cu Denise Rifai”

Mihai Leu este născut la Hunedoara și a fost călăuzit către sport de către părinți, de la o vârstă fragedă. La doar 4 ani, Mihai Leu mergea la cursuri de înot, apoi la cursuri de tenis de câmp, iar la vârsta de 9 ani a intrat pentru prima dată într-o sala de box.

Citește și: Ana Maria Prodan l-a felicitat pe noul campion mondial al boxului profesionist. „Meci cumplit de greu!”

Ambiția, adrenalina și determinarea sunt cuvinte de ordine în familia lui Mihai Leu.

Tatăl său a fost campion național de raliuri, fratele marelui campion român a fost și el pugilist, medaliat cu bronz, unchiul său era pasionat de box, acesta din urmă fiind și cel care l-a înscris la acest sport, iar tradiția sportivă continuă, fiul lui Mihai Leu fiind instructor de schi și snowboard, dar practică și ciclism montan.

Mihai Leu este primul român campion mondial la box profesionist, sport din care s-a retras neînvins, primul arbitru campion în ring, iar după ce s-a retras din din acest sport, s-a relansat în raliuri, unde a ocupat a ocupat prima poziție în campionatul național, iar trei ani la rând a fost campion național la competițiile de viteză în coastă.

Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii

Citește și: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei

Citește și: Doru Octavian Dumitru, despre perioada în care a vândut aspiratoare: "Mi s-a părut o chestie urâtă"

“Ce te învață un K.O.?”, “Câtă durere ați îndurat pentru victorie?”, “Ați regretat vreodată că ați pus școala pe locul 2?”, “De câte ori v-a trimis la podea capitalismul?”, “Ați mai urca în ring ca Rocky Balboa?”, “A fost cancerul cea mai dură lovitură sub centură?”, “Este inima cel mai puternic mușchi al lui Mihai Leu?”,  sunt doar câteva dintre întrebările adresate duminica aceasta primului campion mondial al României la box, Mihai Leu, în cadrul emisiunii “40 de întrebări cu Denise Rifai”.

Așadar, nu ratați emisiunea “40 de întrebări cu Denise Rifai”, o ediție unicat, în care marele campion român Mihai Leu va face dezvăluiri uluitoare din activitatea sportivă, dar va împărtăși și povești incredibile din viața sa, duminica aceasta, la ora 22:30, la Kanal D.