Mihai Leu este o emblemă a României, fiind primul campion mondial al României la box profesionist, dar și campion mondial la versiunea WBO, la categoria 66, 678 de kilograme. Deși în tinerețe a avut rezultate admirabile, pe parcursul anilor, starea de sănătate a campionului s-a deteriorat, doar în ultima lună fiind transportat la spital de două ori.
Care sunt problemele de sănătate cu care se confruntă Mihai Leu
Mihai Leu este un sportiv cunoscut pentru că a reușit să devină primul campion mondial al României la box profesionist, însă în anul 2014, acesta a primit un diagnostic dur, mai exact cancerul de colon. Această veste i-a fost dată de către specialiștii unei clinici din Viena, în urma unui control amănunțit, loc în care a continuat și tratamentul ce a durat două luni și a trecut și prin două operații.
După ce Mihai Leu a crezut că a reușit să câștige în fața cancerului, boala și-a arătat adevărata față și a recidivat, motiv pentru care în anul 2024 a suferit o intervenție chirurgicală la Spitalul Militar din București, în primăvara acestui an. Starea de sănătate a campionului nu a fost una favorabilă, așa cum se așteptau medicii, iar din cauza complicațiilor apărute, aceștia au decis ca Mihai Leu să fie transportat la București, la Spitalul Fundeni, de la Hunedoara, unde se afla.
Mihai Leu s-a aflat în grija medicului Irinel Popescu, cel ce l-a ajutat să treacă și peste cancerul de colon ce a apărut în urmă cu 10 ani. El a fost operat acum vreo lună de zile, la Spitalul Militar, și a avut o ușoară complicație la plagă, cumva neimportant”, a spus profesorul dr. Irinel Popescu, pentru Gândul.
Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii
În urmă cu câteva ore, Mihai Leu a ajuns iar în grija medicilor din cauza unui eveniment similar cu cel din luna mai, iar medicul Irinel Popescu a declarat că aceste episoade sunt normale, deoarece aderențele ce au fost operate trebuie să se refacă, iar acest proces poate produce aceste simptome.
Tatăl acestuia a avut același diagnostic dur
Mihai Leu a primit vestea că este diagnosticat cu cancer de colon ca un șoc, deoarece stilul de viață al acestuia era unul sănătos, ținând cont că era și sportiv, însă cu toate acestea, soția sa, Anna, a dezvăluit că și tatăl campionului a suferit de aceeași boală, în trecut, fiind „moștenită”.
"Nimeni nu poate să spună cu exactitate de unde i-a apărut acest cancer la colon. Mereu a mâncat sănătos, nu a băut, nu a fumat, nu a exagerat cu nimic, pur şi simplu s-a întâmplat.
Poate să fie şi ceva genetic, tatăl lui a avut aceeaşi boală în urmă cu mulţi ani, există şi varianta să-l fi moştenit, însă nimeni nu poate afirma cu certitudine acest lucru", a declarat, pentru" ziarulring.ro", soţia lui Mihai Leu.