La începutul acestui an, Mihai Onilă a luat o decizie surprinzătoare. Artistul a optat pentru o experiență radicală, hotărându-se să țină post timp de 40 de zile, adoptând un regim strict bazat doar pe apă. Cu voință de fier și determinare, Mihai a parcurs această perioadă extremă, renunțând la alimente și bazându-se exclusiv pe hidratare, deși modul în care a apărut în fața fanilor a stârnit comentarii. Oamenii de pe internet i-au spus că s-a îngălbenit și mai are doar câteva zile de trăit.
Cum arată și cum se simte acum Mihai Onilă, după postul de 40 de zile doar cu apă
Mihai Onilă a împărtășit cu publicul său transformările impresionante pe care le-a observat în această perioadă. Artistul vorbește despre schimbările remarcabile, inclusiv regenerarea părului și pierderea considerabilă de kilograme.
„Vă salut, dragii mei. Astăzi este ultima zi de post, pe care chiar l-am încheiat, pentru că eu am început filmările de pe 2 ianuarie și astăzi suntem în 11 februarie, dar postul în sine l-am început de pe 1 ianuarie, de la ora 17:00, ultima masă din acea zi.
Închei postul și îl numesc un succes. Acest post este o realizare a mea, este ceva ce mi-am dorit să fac de mult timp, de la 33 de ani, dar nu am reușit.
@mihaionila362 #40deziledepostcuapa #ziua40a @Mihai Onila ♬ sunet original- mihaionila
Sunt foarte bucuros, foarte fericit. Pe de altă parte, vreau să vă spun că eu, terapeut fiind de 15 ani, studiind terapiile complementare, am înțeles că a trebuit să mă susțin energetic în acest post, astfel încât să-l pornesc, dar și să-l închei.
Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi
Am experiență și nu vă invit să intrați în acest post fără pregătire prealabilă deci da, pot spune că este un succes și sunt foarte fericit. Am pornit de la 86 de kilograme și am ajuns la 68. Mă simt foarte bine, chiar dacă culoarea mea este puțin gălbuie, așa cum spuneți voi,” a spus acesta pe canalul său de TikTok.
Mihai Onilă a trecut prin momente de cumpănă
Tot pe platforma TikTok, Mihai Onilă a vorbit și despre momentele mai puțin plăcute din perioada în care a ținut 40 de zile de post cu apă.
Artistul a recunoscut că în ziua a 32-a a perioadei de post cu apă s-a simțit puțin mai rău, dar a reușit să revină la starea normală cu ajutorul unui pahar de suc de portocale.
„Pentru că ieri mi-a fost rău am băut un păhărel de suc de portocale, mi-am mai revenit, sunt mai bine, dar totuși am pierdut în jur de două kilograme la greutate. Astăzi sunt mult mai bine și vom merge înainte până la 40 de zile”, spunea acesta.