Mii de oameni, printre care și români, au rămas blocați în inundațiile din Spania. Aeroportul din Valencia a fost paralizat

Author: Lavinia Medrea

Mii de oameni, printre care și români, au rămas blocați în inundațiile din Spania. Aeroportul din Valencia a fost paralizat

Sursa: PixaBay

Inundații groaznice au avut loc în estul Spaniei, după ce ploile torențiale recente au făcut prăpăd. Este vorba de zone unde locuiesc mii de români.

Ajutoarele au intervenit și au salvat oamenii care au rămas blocaţi în case şi maşini din cauza inundațiilor cauzate de ploile torențiale. Oficialii au introdus stare de alertă pentru toată regiunea Valencia.

Estul Spaniei, înghițit de inundații. Mii de români locuiesc în acea zonă

S-a instaurat stare de alertă în Valencia după ce ploile torențiale au inundat străzi, case şi magazine.

Mai mulţi oamenii au fost prinși în mijlocul apelor, astfel că pompierii au intervenit de urgență pentru a-i salva. Au fost rănite 40 de persoane, iar alta a decedat, după ce vântul puternic a dărâmat o structură metalică în timpul unui concert.

Citește și: Cum a ajuns casa unei familii din Timiș să fie cuprinsă de flăcări din senin. Focul s-a extins pe o distanță de aproape 200 de metri

Citește și: Informatii despre pulsul normal in functie de varsta

Din cauza ploilor torențiale, aeroportul din Valencia a fost paralizat. Pista a fost închisă temporar, după ce a fost lovită de trăsnet, iar 28 de zboruri au fost anulate şi alte câteva zeci, deviate.  

„Sunt pagube în toată zona Valenciei, dar în special în Valencia şi Castellon. În tot acest timp, se menţine codul portocaliu de vreme rea. Oamenii lucrează continuu pentru ca aceste zone să poată fi traversate, deoarece acum sunt inundate total”, a informat reporterul unui post de televiziune din Spania, Nuria Grau. 

Un adolescent de 17 ani a murit într-un autobuz școlar după ce a fost strivit de un copac

În Castellon, unde locuiesc în jur de 20.000 de români, Garda Civilă a salvat 20 de oameni prinși în ape în diferite zone ale oraşului, printre care mai mulți adolescenți care se aflau într-un autobuz școlar și care au rămas blocați într-un pasaj subteran. Un tânăr de 17 ani a murit după ce copacul sub care se ferea de vijelie a căzut peste el, iar un alt tânăr a fost strivit de un acoperiş. 

Citește și: Furtunile au făcut prăpăd în țară. Inundații pe Valea Oltului, după ploi torențiale. Traficul, îngreunat

„Este incredibil ceea ce s-a întâmplat. Este multă apă, sunt multe pietre, totul este inundat. A început să vină apă şi să cadă multe pietre. Maşina mea a scăpat ca prin minune”, a transmis un localnic pe Twitter.