O mamă din Siria a născut o fetiță sub dărâmăturile provocate de cel mai puternic cutremur din ultimele două decenii, care a avut loc în Turcia, având epicentrul la 34 km vest de orașul Gaziantep.
Mii de oameni vor să adopte fetița din Siria născută sub dărâmături
Copilul a primit numele Aya care, în limba arabă, înseamnă „miracol”. Atunci când a fost găsită, încă era legată prin cordonul ombilical de mama ei care, din nefericire, nu a mai supraviețuit.
Fetița era din orașul Jindayris și, când a fost scoasă de sub moloz, era într-o stare foarte gravă, fiind plină de vânătăi, de umflături și abia dacă mai respira, susține Hani Marouf, medicul pediatru care are grijă de ea acum.
Copilul a fost dusă la spital de către Khali al-Suwadi, o rudă mai îndepărtată.
„Sunt gata să am grijă de acest copil, dacă legea îmi permite ”, a spus aceasta. „Mi-ar plăcea să adopt și să-i ofer o viață decentă”, a mai spus o altă persoană.
Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii
Oameni din întreaga lume vor să o adopte pe fetiță
Chiar dacă mulți oameni s-au oferit să îi ofere un cămin, Dr. Attiah a spus că nu o va da în grija nimănui până în momentul în care rudele mai îndepărtate nu se vor întoarce. Până actunci, o va trata ca pe propriul său copiil.
Situația din orașul în care Aya a fost născută este dezastruoasă. Oamenii caută zi și noapte supraviețuitorii: „Sunt atât de mulți oameni sub dărâmături. Sunt încă oameni pe care nu i-am scos până acum”.
Conform jurnalistului care a făcut afirmația menționată mei sus, pentru BBC, susține că 90% din orașul Jindayris este distrus, iar majoritatea ajutorului a venit de la localnici, dar și de la organizația White Helmets.
Națiunile Unite au trimis în Siria șase camioane cu ajutoare umanitare. Din cauza războiului care are loc acolo de mai mulți ani, țara era dependentă, oricum, de ajutoarele primite, conform ONU.
Camioanele au trecut pe la frontiera Bab al-Hawa, punct de frontieră vital pentru aproximativ 4,5 milioane de sirieni, aflați în zonele care nu mai sunt controlate de guvernul de la Damasc. În acea regiune se regăsesc multe persoane refugiate cărora le lipsesc lucrurile minime ale unui trai decent.