11 mai este data la care expiră toate asigurările RCA emise de firma City Insurance, care a intrat în faliment.
Până pe 11 mai toți șoferii care mai au asigurări RCA emise de City Insurance trebuie să își facă o altă asigurare, pentru a nu fi amendați. Toți proprietarii de autoturisme sunt obligați să aibă asigurări RCA valabile, fie că folosesc sau nu mașina respectivă.
După 11 mai, chiar și polițele RCA de la City Insurance care mai aveau, în mod normal, valabilitate își vor înceta, de drept, valabilitatea.
Aproape 500.000 de polițe RCA emise de City Insurance, mai exact 498.255 de polițe, își vor înceta pe 11 mai 2022 valabilitatea.
Citeste si: Motiv de bucurie pentru șoferii din România. Prețul RCA a scăzut brusc. Cât îi va costa asigurarea de acum
Mii de șoferi din România riscă să fie sancționați. Ce trebuie să facă
Șoferii care au încă valabile polițe RCA City Insurance trebuie să își facă altele noi, până în 11 mai, la o altă companie de asigurări.
Citește și: Bebe la 1 luna – dezvoltarea bebelusului si sfaturi pentru parinti
Potrivit Codului Rutier, absența unei asigurări RCA se sancționează cu amendă cuprinsă între 1.000 și 2.000 de lei. Totodată, agentul constatator poate dispune și reținerea certificatului de înmatriculare al mașinii sau reținerea plăcuțelor de înmatriculare ale autoturismului.
3 milioane de clienți avea compania de asigurări City Insurance în momentul în care a intrat în insolvență și, ulterior, în faliment. La momentul respectiv City Insurance era lider de piață în domeniul asigurărilor RCA.
Tribunalul București a admis cererea de deschidere a procedurii de faliment formulată de ASF pe numele societății City Insurance pe data de 9 februarie 2022. Potrivit legii, "în termen de 90 de zile de la data pronunțării hotărârii de deschidere a procedurii de faliment, polițele de asigurare încheiate de societatea de asigurare/reasigurare încetează de drept; în aceleași condiții, se vor denunța și contractele de reasigurare".
Potrivit alephnews.ro, datoriile pe care City Insurance le înregistrează în acest moment sunt de 9 miliarde de lei, aproximativ 1,8 miliarde de euro.
„Noi, în atribuţia noastră de lichidator judiciar, avem prerogative de a analiza activitatea companiei într-o perioadă limitată, înaintea deschiderii procedurii de faliment, unde vedem activitatea comercială şi evoluţia financiară a companiei. Cu acest raport vom prezenta în etape ce am găsit. Ce pot spune acum este că această societatea era profund decapitalziată, iar în industria asigurărilor, pentru a face faţă, mai ales că se afla într-o continuă creştere a cotei de piaţă, trebuie să ai o capitalizare pe măsură. Mi se pare relevant că pe toată perioada ultimilor ani ei au fost în mai multe proceduri de redresare în care li s-a pus în vedere şi li s-a adus la cunoştinţă ce măsuri trebuie să ia pentru a restabili echilibrul financiar”, a declarat CEO-ul CITR, lichidatorul judiciar al City Insurance, Paul-Dieter Cîrlănaru, citat de alephnews.ro.
Citeste si: Tarifele RCA au fost plafonate! Cum se calculează cât vor avea de plată proprietarii de mașini