Eclipsa totală de Soare a durat, în total, patru minute și jumătate, iar acest fenomen astronomic se va repeta tocmai peste 20 de ani în America. Ieri, pe teritoriul Statelor Unite au venit mai bine de patru milioane de turiști, pentru a se bucura de spectacolul corpurilor cerești.
Milioane de oameni au fost spectatorii eclipsei totale de Soare
Eclipsa a putut fi văzută din 15 state ale Americii.
Punctul din care suprapunerea Lunii peste Soare a putut fi văzută cel mai bine s-a aflat în Mexic, la portul Mazatlan din Sinaloa. Însă, în ciuda acestui lucru, majoritatea oamenilor și-au dorit să se bucure de spectacolul astronomic de la Cascada Niagara.
Oamenii s-au arătat foarte entuziasmați de faptul că au reușit să ia parte la acest eveniment unic, întrucât au avut parte de o experiență fascinantă. Mai mult decât atât, în jur de 450 de persoane au ales să se căsătorească sub eclipsa de Soare.
„ Pentru un moment, am simțit că suntem singuri. Chiar dacă eram înconjurați de o întreagă comunitate, am simțit că suntem doar noi.
Citește și: Când va avea loc următoarea Eclipsă totală de Soare: Aceasta va fi vizibilă și în Europa
Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii
Imaginile cu eclipsa au făcut înconjurul internetului, iar aceasta nu a fost surprinsă doar de pe Pământ, ci și din avion sau din spațiul cosmic, mai exact din satelit.
@stirilekanaldro Vânătorii de eclipse, inclusiv din România, au vrut să fie martorii evenimentului care a întunecat cerul preț de 4 minute. #stirilekanald #kanaldromania #eclipsa ♬ sunet original- Stirile Kanal D
Eclipsa totală de Soare oferă o perioadă prielnică pentru cercetări
Oamenii de știință nu au ratat această ocazie pentru a realiza diverse experimente, prin intermediul cărora și-au propus să afle câteva dintre secretele universului.
„Șansele de a observa ceva incredibil sunt foarte mari”, a declarat astronauta americană Pam Melroy, conform G4Media
La ultima eclipsă care a avut loc deasupra teritoriului Statele Unite, în august 2017, s-a remarcat „o reducere a numărului de vieţuitoare aflate în zbor”, a explicat Andrew Farnsworth, cercetător al Laboratorului de ornitologie din cadrul Universităţii Cornell.
Cei de la NASA vor să studieze schimbările care s-au produs în ionosferă, partea superioară a atmosferei Pământului, odată cu eclipsa de ieri. Kelly Korreck, din în cadrul NASA, a povestit că: „Perturbările din acest strat pot cauza probleme pentru GPS-ul şi comunicaţiile noastre”.