Perioada de arest preventiv a lui Călin Donca a fost, în prima fază, de 24 de ore. Însă, ulterior, aceasta s-a extins la 30 de zile, fiind prelungită constant la expirarea termenului.
Călin Donca urmează să fie eliberat din arestul preventiv
De data aceasta, arestul afaceristului nu a mai fost mărit, primind vestea că se va putea bucura de libertate, însă cu câteva condiții pe care nu trebuie să le încalce, cum ar fi interdicția de a-și părăsi locuința.
Magistrații din Brașov au decis ca antreprenorul să fie plasat în arest la domiciliu, fiind cercetat în continuare pentru dosarul în care este acuzat de comiterea a diverse infracțiuni, precum: delapidare, evaziune fiscală, înșelăciune, constituirea unui grup infracțional și manipularea pieței de capital.
„Respinge propunerea D.I.I.C.O.T – Serviciul Teritorial Braşov relativ la inculpaţii Donca Oncioiu Călin şi Buzatu Ileana-Oana. baza art 242 al 2 C.pr.pen
Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii
Citește și: Pensionarele vor primi 375 de lei, pe lângă pensie, în luna decembrie. Cine beneficiază de această sumă?
Călin Donca va fi pus în arest la domiciliu
Urmând să fie arestat la domiciliu, Călin Donca va putea ieși din casă doar atunci când va fi chemat în fața organelor judiciare.
„Obligă inculpatul Donca Oncioiu Călin ca pe durata acestei măsuri să nu părăsească imobilul în care locuieşte, fără permisiunea instanţei în faţa căreia se află cauza, cu excepţia situaţiilor în care trebuie să se prezinte în faţa organelor judiciare, la chemarea acestora”, se mai arată în respectiva decizie.
Însă, sentința bărbatului nu este definitivă, existând șanse să fie arestat preventiv dacă va mai fi găsit vinovat de alte ilegalități.
„Dispune punerea în libertate a inculpaţilor Donca Oncioiu Călin şi Buzatu Ileana-Oana, sub arest la domiciliu, dacă nu sunt reţinuţi sau arestaţi preventiv în altă cauză, la momentul rămănerii definitive a prezentei încheieri”, a mai transmis Tribunalul de la Brașov.