Potrivit Ministerului Transporturilor, rovinieta ar urma să se scumpească cu 40% pentru o anumită categorie de mașini.
Rovinieta se scumpește cu 40%
Ministerul Transporturilor a anunțat că vrea să scumpească rovinieta pentru o categorie de autoturisme începând cu 2026. Mai exact, este vorba de mașinile Euro 6. În prezent se discută despre modificarea prețului rovinietei separat pentru autovehicule și pentru vehiculele de marfă.
Citește și: Plata rovinietei sau a taxei de pod nu este disponibilă în prezent pe ghișeul.ro
Astfel că, autoturismele ar urma să plătească așa cum plătesc și în acest moment, adică o rovinietă valabilă pe o perioadă de timp (o săptămână, o lună, un an), însă va fi diferențiată în funcție de norma de poluare pe care mașina o are.
Mai exact, mașinile care au dețin o normă de poluare Euro 6 vor avea cele mai mici tarife.Dar, chiar și pentru ele va crește tariful de rovinietă din 2026. Propunerea venită din partea Ministerului Transportului este, de exemplu, ca rovinieta valabilă un an pentru mașinile Euro 6 să crească de la 28 de euro, cât este acum, la aproape 39 de euro, o creștere de aproape 40%.
Cum vor fi taxate autoturismele?
Mașinile care au norme de poluare ceva mai mici vor avea creșteri suplimentare pentru rovinietă: între 30% și 10%.
Pentru vehiculele de marfă, rovinieta se va plăti după alte reguli. Șoferii de TIR, de exemplu, vor achita în funcție de cât circulă pe rețeaua de drumuri și autostrăzi a României, dar și în funcție de norma de poluare.
Va fi taxată circulația atât pe drumurile naționale, cât și pe autostrăzi, însă se propune ca tariful pentru circulația pe drumurile naționale să fie cu aproximativ 50% mai mic decât cel pentru autostrăzi.
Citește și: Cum poți afla online dacă ți-a expirat rovinieta
Cum pot afla șoferii dacă le-a expirat rovinieta
CNADNR le oferă participanților la trafic un serviciu online care permite verificarea rovinietei in orice moment.
Pentru a va verifica dacă va expirat rovinieta, aveți nevoie să introduceți numărul de înmatriculare al mașinii și numărul sașiului. Serviciul CNADNR va comunica dacă rovinieta pe care o aveți mai este valabilă și dacă da, care este data la care aceasta expiră.
Citește și: Hemoglobina: Ce este si ce se ascunde o valoare scazuta a acesteia?
Astfel că, acest serviciu pe care îl găsiți online ar putea stopa, într-o anumită măsură, amenzile încasate de șoferi pentru lipsa rovinietei. Există cazuri în care același șofer, cu aceeași mașină, a fost amendat de zeci de ori, fără să știe.
- Odată intrat pe platformă va trebui să completați câmpurile de aici cu următoarele date:
- numărul autoturismului;
- seria șasiului (înscrisă pe talonul mașinii);
- un cod de verificare generat automat de platformă.
După ce ați făcut acești pași să aflați dacă rovinieta mai este valabilă sau va trebui să o înnoiți.
Din acest an amenzile contravenționale pentru lipsa rovinietei au crescut. Dacă vei fi prins fără rovinietă, riști amenzi de la 250 de lei la 4.500 lei, în funcție de tonajul vehiculului. Așa că mare grijă.
Aplicația „Amiabila” anunță atunci când rovinieta urmează să expire
Formularul de constatare amiabilă de accident necesar în cazul asigurărilor de răspundere civilă auto poate fi completat acum atât pe hârtie, cât și electronic, prin intermediul unei aplicații gratuite de mobil, numită Amiabila.
Această aplicație are peste 70.000 de utilizatori, numărul de oameni care se înregistrează zilnic depășind 300.
În cazul în care ITP-ul, polița RCA sau rovinieta urmează să expire, utilizatorii aplicației vor primi notificări pe telefonul mobil, prin SMS sau prin e-mail.
Sursă: digi24