Bogdan Gheorghiu, ministrul Culturii a afirmat că sălile de spectacol din România ar putea fi deschise în curând după modelul Spaniei şi Olandei. Autoritățile lucrează la două programe pilot care vor permite organizarea de spectacole în ciuda pandemiei. Modelul implementat în celellalte două state europene menționează faptul că doar persoanele vaccinate, testate sau care pot demonstra că au dezvoltat anticorpi împotriva COVID vor putea participa la evenimente.
Sălile de spectacol din România, redeschise după modelul Spaniei şi Olandei
Potrivit ministrului Culturii, un grup de lucru urmează să ajungă la concluzii pe această temă după data de 5 aprilie.
„În primă fază am luat în calcul un program pilot doar pentru zona concertelor în colaborare cu Opera Naţională din Bucureşti, dar vă anunţ în premieră că avem în vedere şi un program pilot pe componenta de teatru indoor şi vom implica în acest sens Teatrul Naţional Bucureşti, deja am purtat discuţii în acest sens şi cu domnul Caramitru.
Cele două instituţii, atât Opera Naţională cât şi Teatrul Naţional au infrastructura necesară pentru a putea implementa normele şi pentru a putea evalua şi monitoriza efectele acestor norme se sănătate pe care le
Ministrul a mai precizat că autorităţile române au „studiat” situația din Spania şi Olanda, unde au fost deja implementatea astfel de proiecte culturale.
Proiectele ar urma să fie implementate împreună cu Opera Naţională şi cu Teatrul Naţional din Bucureşti. Astfel, cei care vor dori să participe la spectacole trebuie să fie vaccinaţi, să fi trecut prin boală şi să facă dovada că au dezvoltat anticorpi ori să se testeze înainte de spectacol.
Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii
„Vor fi testaţi doar cei care nu pot prezenta dovada vaccinării sau dovada faptului că au trecut deja prin boală şi s-au imunizat”, a spus ministrul Culturii.
Ministrul Economiei, Claudiu Năsui, a declarat că ia în calcul varianta ca accesul în sălile de teatru şi în cinematografe să se facă pe baza unei testări rapide prealabile.
„Este şi testarea o soluţie. E o variantă pe care o iau în calcul, nu o exclud deloc şi chiar o discutăm în momentul acesta să vedem cum poate fi operaţionalizată”, a declarat Claudiu Năsui pentru Digi 24.