După ce au apărut diferite zvonuri cum că preţul carburanţilor ar va depăși 10 lei/litru ieri seară, ministrul Energiei, Virgil Popescu, a garantat că nu există motive să se ridice prețul acestora, având în vedere că România are deja suficiente stocuri.
Ministrul Energiei, Virgil Popescu: „Nu există posibilitatea unor creșteri de prețuri speculative”
„România nu are nicio problemă cu aprovizionarea cu carburanţi în benzinării. Am avut astăzi întâlniri de lucru cu reprezentanţii Rompetrol şi ai OMV Petrom şi am primit asigurări că există stocuri suficiente de produse petroliere şi vor asigura livrările către clienţi. Totodată, vreau să le transmit românilor că nu trebuie să intre în panică şi să stea la cozi. Avem suficiente stocuri!”, a declarat Virgil Popescu.
„Am discutat cu cele două mari companii, OMV şi Rompetrol, şi nu există posibilitatea unor creşteri de preţuri speculative. Există garanţii certe că nu vor avea loc aceste majorări de preţuri.
Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12
Citeste si: Prețul combustibililor a luat-o razna! Benzina a sărit de 8 lei litrul! Care este cauza
Declaraţia ministrului Energiei a venit după ce au apărut zvonuri conform cărora, în noaptea de 9 spre 10 martie, preţul carburanţilor la pompă va trece de 10 lei/litru. Panica a pornit din judeţul Bihor, unde două publicaţii locale au scris că preţul carburanţilor la o benzinărie a trecut de 11 lei/litru.
Se pare că prețul exagerat al carburanților de la benzinăria din Bihor a fost decis izolat de către proprietarul benzinăriei.