Anul 2022 vine cu o veste bună pentru români: se măresc alocațiile, pensiile, salariul minim pe economie și indemnizațiile pentru persoanele cu dizabilități. Această nouă măsura va intra în vigoare începând cu 1 ianuarie anul viitor.
A fost semnată ordonanța prin care se prevede majorarea pensiilor
Ministrul Muncii, Marius Budăi, a anunțat miercuri, 8 decembrie 2021 că a semnat deja Ordonanța de Urgență prin care se vor mări toate pensiile din România.
„Am semnat OUG pentru majorarea punctului de pensie și a indemnizației sociale. Ea a plecat pe circuit, pentru avizările interministeriale. Trebuie să treacă și prin CES, deși avizul e consultativ. Miercuri cred că va fi adoptată ordonanța. Am semnat OUG de mărire a alocațiilor și de a da a 13-a indemnizație pentru persoanele cu dizabilități.
Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi
Care vor fi sumele la care se va ajunge în urma majorării?
În urma intrării în vigoare a noii ordonanțe semnate de Ministrul Muncii, punctul de pensie va crește de la 1.442 de lei la 1.586 de lei, astfel pensia minimă se va mări de la 800 la 1000 de lei.
În prezent alocația pentru minorii care au vârsta până în doi ani este de 427 de lei, iar în urma majorării va crește la 600 de lei pe lună. Alocația copiilor de peste 12 ani și până la 18 ani (sau în momentul absolvirii liceului/școlii profesionale) va crește de la suma de 214 lei la 243 de lei pe lună.
Salariul minim pe economie care în prezent este de 2.300 de lei brut va ajunge în urma aprobării ordonanței la suma de 2.550 de lei brut lunar.
Citeste si: Zile libere legale în decembrie 2021: Cine sunt românii care au liber pe 24 și 31 decembrie