Ultima apariţie publică a lui Serghei Şoigu a avut loc pe data de 11 martie, când a purtat o discuţie telefonică cu omologul turc, Hulusi Akar.
Ministrul rus al Apărării, Serghei Șoigu, este dispărut din atenția publicului de 12 zile
Tot pe 11 martie, Ministerul Apărării difuza un videoclip în care apărea și Serghei Şoigu in timpul unei vizite la Spitalul clinic militar central al armatei ruse, unde înmânează decoraţii militarilor răniţi în luptele din Ucraina.
Pe 18 martie, Serghei Şoigu apărea într-un comunicat postat pe site-ul Kremlinului, în care se afirmă că preşedintele Vladimir Putin a vorbit cu membrii permanenţi ai Consiliului Securităţii Rusiei despre „mersul operaţiunii speciale în Ucraina”.
Tot în această zi, televiziunea de stat rusă Pervîi Kanal a transmis un reportaj în care ministrul apărării înmânează decoraţii. În reportaj se arată că acţiunea a avut loc „astăzi” dar în material sunt folosite fragmente din înregistrarea postată de Ministerul Apărării pe 11 martie.
Citește și: Greutate si inaltime copii in functie de varsta
Citeste si: LIVE UPDATE Ziua 28 de război. Rusia cere să fie plătită în ruble pentru livrările sale de gaze naturale
În cercul de prieteni al lui Serghei Şoigu se spune că acesta nu s-ar simţi prea bine şi că ar avea probleme cardiace, a spus o cunoştinţă a ministrului rus, sub protecția anonimatului.
Se pare că nici şeful Statului Major al armatei ruse, Valeri Gherasimov, nu a mai fost văzut în ultimele zile în public. De pe data de 11 martie nu au mai existat informaţii despre evenimente la care să participe și Valeri Gherasimov.
În acea zi, pe site-ul agenţiei de presă oficiale TASS a fost publicată știrea că Gherasimov a avut mai multe discuţii cu omologul său turc, Yashar Guler.Citeste si: Belarus ar putea să ajute Rusia în războiul cu Ucraina. SUA și NATO dețin informații în acest sens
Rusia a început invazia în Ucraina pe data de 24 februarie, iar modul în care s-a desfăşurat „operațiunea militară specială”, așa cum o caracterizează Rusia, este un eșec, potrivit experților militari occidentali.