Ministrul Sănătății face noi precizări despre testarea elevilor în școli: ”Toţi fug, nimeni nu vrea să-şi asume răspunderea”

Author: Madalina Maftei

Ministrul Sănătății face noi precizări despre testarea elevilor în școli

Sursa: PixaBay

Ministrul interimar al Sănătății, Cseke Attila, vine cu noi vești despre testarea elevilor în școli.

Ministrul a declarat că introducerea acestor teste a fost solicitată, din februarie, de Ministerul Educației. 

Ministrul interimar al Sănătății face noi precizării despre testarea elevilor în școli

Ministrul interimar al Sănătății a declarat că nimeni nu-și asumă răspunderea pentru a face testele pe bază de salivă în școli, deși le-au cerut imperativ, motivând că trebuie să vină statul să rezolve. Acesta a mai precizat că ”statul suntem toţi”.

Testarea in scoli un adevarat impediment
[Sursa: Facebook Cseke Attila]

Cseke Attila a declarat, miercuri, că au fost multe presiuni pentru introducerea acestor teste pe bază de salivă în școli, însă, punțină răbdare în înțelegerea mecanismelor.

”Legat de testele de salivă, am avut (…) foarte multe presiuni, din toate părţile, de introducere a acestor teste de salivă şi foarte puţină răbdare de a înţelege ce înseamnă şi ce mecanisme presupune ulterior în aplicare aceste teste de

salivă. Aceste teste de salivă au fost considerate un fel de miracol prin care noi o să rezolvăm ca copiii care poate sunt infectaţi să nu mai ajungă în sistemul educaţional. În momentul în care s-a introdus testul de salivă, s-a reglementat şi sigur trebuie să vină la un moment dat fizic şi să se pună în aplicare. Toate categoriile profesionale – şi eu îmi permit, dacă voi fi criticat îmi asum – care au propus, fie că e o parte a pedagogilor, o parte, nu toţi, o parte a părinţilor, o parte a asociaţiei elevilor, toţi s-au retras imediat, nimeni nu a mai vrut să îşi asume răspunderea cine să facă aceste teste de salivă. Cei care au spus până atunci că e absolut necesar, au transmis să vină statul să rezolve”, a declarat Cseke Attila.

Citeste si: Schimbări mari în educația României! Klaus Iohannis a semnat legea prin care educația financiară și cea juridică devin materii obligatorii în școli

Acesta a mai spus că este de datoria noastră, a tuturor să rezolvăm acest lucru, pentru a evita situațiile neplăcute.

“Dar statul suntem noi, cu toţii, nu sunt alţii, nu e cineva de sus, care îţi aduce trei mii de medici şi trei mii de asistenţi în şcoli, nu avem, nu avem de unde să avem aceşti medici şi aceşti asistenţi. Noi trebuie să ne rezolvăm. Dacă ne-am dorit acest sistem – nu vreau să mă pronunţ pe partea educaţională – dacă sistemul educaţional şi-a dorit acest sistem, atunci sistemul educaţional trebuie să îşi rezolve această chestiune, cum putem să folosim aceste teste de salivă pentru care plătim, plăteşte statul român din banii noştri ai tuturor şi ai părinţilor, ai pedagogilor”, a transmis ministrul Sănătăţii.

Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii

Citește și: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei

Ministrul Sănătății, dezvaluiri de ultim moment
[Sursa: Facebook Cseke Attila]

Ministrul a subliniat că în societate există fugă de răspundere: ”Lansăm nişte idei, punem presiune, vrem să facem ceva, vrem ca statul să vină să ne rezolve nişte lucruri, chestiuni care unele dintre ele sunt absolut legitime, dar atunci când trebuie să pun şi eu munca mea puţin o jumătate de oră, cinci minute, atunci nu. Atunci unii, nu spun toţi, fug imediat de această răspundere”, a mai declarat Cseke Attila.

Citeste si: Lovitură pentru cadrele didactice! Profesorii care fac meditații, obligați prin lege să aibă casă de marcat și să-și declare veniturile