Cei mai mulţi au ales sejur de trei nopţi, în perioada 26 aprilie- 1 mai, preţurile de cazare variind între 125 şi 400 de lei de persoană pe noapte, la hoteluri de 3 şi 4 stele.
Patronatele hoteliere şi agenţiile de turism au pregătit pachete specifice fiecărui eveniment, dar şi pachete speciale, care să includă întreaga perioadă 27 aprilie- 5 mai, iar preţurile medii pornesc de la 125 de lei de persoană/ noapte la hotelurile de 3 stele.
„Cei mai mulţi şi-au făcut planuri de vacanţă pentru patru sau cinci zile, în două variante: ori începând cu Paştele, sau după Paşti, începând cu 1 Mai şi până la sfârşitul săptămânii, adică weekend-ul următor. Cred că foarte multe dintre hoteluri vor fi pline în această perioadă”, spune unul dintre hotelierii din staţiunea Mamaia, potrivit mediafax.ro.
Ofertele cu care au venit proprietarii unităţilor de cazare de pe litoral sunt variate.
Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12
„Vorbind despre tarife, sunt două tipuri de oferte.
Turiştii pretențioși pot alege să petreacă minivacanţa la un hotel de cinci stele, unde camera dublă standard poate costa peste 3.500 de lei pentru doi adulţi, la un pachet de trei nopţi de cazare, iar un duplex poate fi închiriat pentru 4.200 de lei/pachetul, pentru patru adulţi. Oferta include mic dejun, prânz, acces la saună, jacuzzi, sală de fitness, piscina şi parcare.
Astfel, atât în Costineşti cât şi în Neptun ori Vama Veche, pentru o cameră dublă, la o pensiune ori un hotel de trei stele, turiştii plătesc de la 80 de lei/ persoană/ noapte, dar costurile urcă şi aici, în funcţie de oferte, până la 180 de lei- 220 de lei camera dublă/noapte.