Minune în cer, în ultima zi a anului. O româncă a născut un băieţel la 10 kilometri deasupra Pământului, într-un avion ce călătorea pe ruta Marea Britanie-România. Părinţii au 3 opţiuni pentru cetăţenia copilului

Autor: Madalina Maftei
Actualizat: 01 oct 2023, 00:55

O româncă a născut un băiețel la 10 kilometri deasupra Pământului

Sursa: Observator.ro

Situație inedită în ultima zi din an. O româncă a adus pe lume un băiețel la 10 kilometri deasupra pământului, într-un avion ce călătorea pe ruta Marea Britanie-România. Certificatul bebelușului a fost semnat în avion.

Caz miraculos într-un avion ce călătorea pe ruta Marea Britanie-România, o româncă a născut la bordul aeronavei. La scurt timp, avionul a aterizat de urgență pe aeroportul din Praga, acolo unde echipele de salvare i-au transportat pe mămică și copil la maternitate.  

O româncă a născut în avion un băiețel perfect sănătos

Un zbor ce părea a fi ca oricare altul s-a transformat într-o aventură de neuitat pentru membri echipajului şi pasageri, după ce o româncă a născut la bordul aeronavei.

La ora 1 şi 14 minute, paramedicii de la serviciul de urgență al aeroportului țineau în brațe copilașul de două kilograme și 750 de grame și o lungime de 47 de centimetri. 

"O barză a zburat pe la noi, pe aeroportul din Praga, în cursul nopții. Sunt bucuros că atât mama, cât și copilul, sunt bine și le doresc multă sănătate", a transmis directorul aeroportului din Praga, potrivit Observatornews.ro

Citește și: Greutate si inaltime copii in functie de varsta

Citește și: Bogdan și Gagea, discuție în grădina casei. Motivul pentru care Gagea nu a putut merge spre o altă fată. „Adevărul o să iasă la suprafață!”

La ora 2, avionul şi-a reluat cursa spre București, unde a ajuns cu bine, în timp ce mămica și băiețelul au rămas în Cehia și au fost transportați la spital. 

"Noi la bord avem inclusiv un certificat de naștere care este semnat de comandant. Conform Codului Aerian, comandantul poate îndeplini această formalitate de a semna un certificat de naștere", spune Emil Dobrovolschi, pilot.

Citește și: O fată de 14 ani din Botoșani, care a crescut într-un centru de copii, a fost ucisă cu 25 de lovituri de cuțit, în timp ce mergea la colindat, de băiatul care voia să aibă o relație cu ea

Părinții bebelușului au trei variante pentru cetățenia bebelușului

Părinții copilului vor decide, în final, dacă acesta va fi cetățean ceh, român sau maghiar, după ţara de origine a companiei aeriene. O problemă este dacă românca a născut prematur sau la termen. Dacă se dovedește că proaspăta mămică a urcat în avion știind că a depășit termenul de 34 de săptămâni, impus de companie, familia ar putea fi trasă la răspundere pentru perturbarea zborului 

Citește și: Mădălina Crețan, mesaj emoționant pentru Nosfe, la trecerea dintre ani: „Pentru tine respir acum și tot pentru tine voi înceta să respir”