Caz miraculos într-un avion ce călătorea pe ruta Marea Britanie-România, o româncă a născut la bordul aeronavei. La scurt timp, avionul a aterizat de urgență pe aeroportul din Praga, acolo unde echipele de salvare i-au transportat pe mămică și copil la maternitate.
O româncă a născut în avion un băiețel perfect sănătos
Un zbor ce părea a fi ca oricare altul s-a transformat într-o aventură de neuitat pentru membri echipajului şi pasageri, după ce o româncă a născut la bordul aeronavei.
La ora 1 şi 14 minute, paramedicii de la serviciul de urgență al aeroportului țineau în brațe copilașul de două kilograme și 750 de grame și o lungime de 47 de centimetri.
"O barză a zburat pe la noi, pe aeroportul din Praga, în cursul nopții. Sunt bucuros că atât mama, cât și copilul, sunt bine și le doresc multă sănătate", a transmis directorul aeroportului din Praga, potrivit Observatornews.ro
Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi
La ora 2, avionul şi-a reluat cursa spre București, unde a ajuns cu bine, în timp ce mămica și băiețelul au rămas în Cehia și au fost transportați la spital.
"Noi la bord avem inclusiv un certificat de naștere care este semnat de comandant. Conform Codului Aerian, comandantul poate îndeplini această formalitate de a semna un certificat de naștere", spune Emil Dobrovolschi, pilot.
Părinții bebelușului au trei variante pentru cetățenia bebelușului
Părinții copilului vor decide, în final, dacă acesta va fi cetățean ceh, român sau maghiar, după ţara de origine a companiei aeriene. O problemă este dacă românca a născut prematur sau la termen. Dacă se dovedește că proaspăta mămică a urcat în avion știind că a depășit termenul de 34 de săptămâni, impus de companie, familia ar putea fi trasă la răspundere pentru perturbarea zborului