Nu e prima oară când Mioara Velicu vorbește despre faptul că a fost săracă atunci când era tânără.
"V-a ambiționat sărăcia?", a întrebat-o Denise Rifai pe Mioara Velicu la "40 de întrebări cu Denise Rifai".
"Da și cred că pe oricine ambiționează. Chiar dacă nu exagerat, dar ulterior am trăit decent. Toată viața mea am fost la linia de mijloc.
Nu simțeam că sunt săracă (n.r.: în tinerețe) fiindcă eram tânără. Părinții ne-au lăsat pe toți copiii să ne descurcăm în viață, fiecare și-a ales drumul lui.
Dumnezeu mi-a dat mie acest drum minunat, și vreau să continui pe acest drum. Vreau să dau publicului pentru că el m-a făcut ce sunt.
M-am descurcat și la școală.
Mioara Velicu nu renunță la muzică!
Mioara Velicu are 77 de ani, dar nici nu se gândește să renunțe la muzică.
Citește și: Hemoglobina: Ce este si ce se ascunde o valoare scazuta a acesteia?
Îndrăgita interpretă de muzică populară a recunoscut că regretă că nu a urmat studii de specialitate în muzică.
Ea consideră că ar fi ajutat-o să cânte după note."V-a tras înapoi faptul că nu ați avut studii muzicale?", a întrebat-o Denise Rifai pe Mioara Velicu.
"Da, contează mult să știi note muzicale, să știi că ai făcut o școală de muzică.
Sunt mai multe elemente pe care trebuie să le pui în spectacol.
Ziceam eu că sunt cea mai bună. Îmi pare rău că nu am studii muzicale.
Dar nu mi-a mers nici rău din acest punct de vedere. Sunt nativ, vocea mea a rămas nativ, nu m-am dus înspre operă, iar asta mi-a prins bine și cu redactorii de muzică, vocea mea de țărancă a fost populară.
Dar le-aș recomanda tinerilor să facă o școală de muzică, Conservatorul, eu n-am avut (n.r.: Conservatorul)", a declarat Mioara Velicu la 40 de întrebări cu Denise Rifai.