Miracol de Anul Nou: Doi frați gemeni s-au născut în ani diferiți! Cum a fost posibil acest lucru

Autor: Diana Ghita
Actualizat: 03 ian 2024, 11:17

Gemenii s-au născut în ani diferiți

Sursa: Virtua Health

Întâmplarea a avut loc la un spital din Jersey, Statele Unite ale Americii. Acest eveniment a surprins pe toată lumea, mai ales pe părinții gemenilor, care sunt foarte entuziasmați.

În noaptea de Revelion, în New Jersey a avut loc o întâmplare de-a dreptul inedită. La spitalul Virtua Voorhees din South Jersey doi frați gemeni s-au născut în ani diferiți.

Doi frați gemeni s-au născut în ani diferiți

La cumpăna dintre ani, o tânără gravidă din New Jersey, împreună cu partenerul ei, au ajuns de urgență la spitalul Virtua Voorhees, întrucât aceasta intrase în travaliu.

„Mi s-a rupt apa. Și am zis: „La mulți ani. Cred că trebuie să merg la spital”, a spus mama copiilor, Eve Humphrey, în vârstă de 34 de ani.

Femeia era însărcinată cu gemeni, iar destinul a făcut în așa fel încât cei doi frați să se nască în date total diferite, deoarece unul a venit pe lume pe 31 decembrie 2023, iar celălalt pe 1 ianuarie 2024.

Acest lucru s-a întâmplat datorită diferenței de ore la care gemenii s-au născut, conform explicațiilor celor de la spital, oferite prin intermediul unui comunicat de presă:

„Fratele mai mare Ezra s-a născut la ora 23:48 în ajunul Anului Nou și fratele puțin mai mic Ezekial s-a născut la 12:28 în ziua de Anul Nou”.

Citește și: Greutate si inaltime copii in functie de varsta

Citește și: Bogdan și Gagea, discuție în grădina casei. Motivul pentru care Gagea nu a putut merge spre o altă fată. „Adevărul o să iasă la suprafață!”

Citește și: Isi alapta bebelusul, cand o observat ca micutul are petele astea mici si negre pe mucoasa din interiorul nasului. E de necrezut ca un obiect casnic atat de comun i-a pus viata in pericol

Tatăl gemenilor este foarte încântat

De asemenea, întâmplarea face ca Ezra, fratele mai mare, să fie născut chiar de ziua de naștere a tatălui său, un cadou unic pentru bărbat.

„Am fost foarte încântat că băieții s-au născut chiar de ziua mea.(...) Nu eram sigur dacă vor veni azi sau nu, dar să am, cel puțin, pe unul dintre ei de ziua mea a fost o mare binecuvântare și un cadou”, a declarat Billy Humphrey, tatăl gemenilor, pentru Good Morning America.

Părinții sunt foarte bucuroși că băieții lor sunt sănătoși, dar și de faptul că ziua lor de naștere are în spate o poveste grozavă, transmite Virtua Health.

„Atât de speciali, încât nici nu ar putea împărtăși că s-au născut în același an”, a scris tatăl copiilor, pe Instagram.

Aceasta nu este singura întâmplare de Anul Nou, un miracol asemănător întâmplându-se și la două spitale din Boston, unde, exact la miezul nopții dintre 2023 și 2024, s-au născut trei fetițe, informează NBC Boston

Citește și: Gemenii din Sânnicolau Mare, copiii unui avocat din Timiș care au agresat mai mulți minori, au ajuns, din nou, în instanță. În urmă cu opt ani, au urcat pe Internet poze cu copii dezbrăcați