Miracol în prag de sărbători! Povestea emoționată a fraților care își doresc doar un acoperiș deasupra capului și lemne pentru foc: „Fratele nostru este bolnav”

Autor: Diana Bostan
Actualizat: 25 nov 2024, 16:15

”Asta-i România” prezintă povestea emoționantă a trei copii dintr-o familie destrămată. Cei trei copii și mama lor își doresc doar un acoperiș sigur și câteva lemne pentru iarnă.

În pragul sărbătorilor, familia Birigă din satul Zâmbreasca trăiește o realitate cruntă. Cei trei copii ai familiei, alături de mama lor, își doresc doar un acoperiș stabil deasupra capului și câteva lemne de foc pentru a înfrunta iarna grea.

Citește și: Duminică, de la ora 14:30, la “Asta-i România!” Bâcleș, comuna fără rețea de gaze, apă curentă sau canalizare, dar cu bazin de înot semiolimpic

Mama și-a luat copiii după ce s-a despărțit de tatăl alcoolic

După ce părinții s-au despărțit, mama a fost nevoită să își ia copiii și să plece din casa în care locuiau, ajungând în satul natal. Acolo, un localnic le-a oferit temporar o locuință fără să le ceară chirie, însă trăiesc constant cu teama de a fi dați afară.

Ana Maria, una dintre fiice, a povestit că viața a devenit foarte dificilă după despărțirea părinților. Ea a explicat că mama a fost nevoită să plece din cauza tatălui, care consuma alcool în exces și nu aducea bani în casă. Copiii asistau la certuri constante, iar mama a decis că este mai bine să se despartă de el.

Citește și: Duminică, de la ora 14:30, la “Asta-i România!”, Povestea ciobăniței din Brăila

„Viața a fost nedreaptă când mama s-a despărțit de tata. Mama s-a despărțit de tata pentru că bea și noi am văzut asta. Tatăl nostru bea mai mult. Din cauza băuturii făcea mereu scandal, nu aducea bani în casă și mama a zis să nu mai stăm cu el în casă. Nu ne iubea și mereu dădea banii pe băutură.”, a povestit copila, pentru ”Asta-i România”.

Gabriela, o altă copilă, a mărturisit că tatăl lor nu i-a mai căutat de mult timp și că, atunci când o face, îi sună doar în stare de ebrietate. Chiar dacă copiii îl iubesc, el nu le arată afecțiune sau sprijin atunci când au nevoie.

Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi

Citește și: Pensionarele vor primi 375 de lei, pe lângă pensie, în luna decembrie. Cine beneficiază de această sumă?

„Tatăl nostru nu ne-a mai căutat de mult. Când ne mai sună, sună când este beat. Nu ne iubește și nu vrea să fie lângă noi. Nu ne ajută când avem nevoie. Noi îl iubim. Dar degeaba, el nu ne arată. Mama pentru mine este cea mai importantă.”, a spus Gabriela.

Cei patru își doresc doar o locuință stabilă și lemne de foc

Mama copiilor, Mariana, a povestit că acum patru ani a decis să își părăsească soțul din cauza problemelor cauzate de alcool. A revenit în satul natal și a locuit temporar la sora sa, până când un localnic le-a oferit această casă în care stau acum, cu condiția să aibă grijă de ea. Totuși, femeia și copiii trăiesc cu spaima că, în orice moment, ar putea rămâne pe stradă, având în vedere că proprietarul are propria familie care ar putea revendica locuința.

Mariana Anton(mama): În urmă cu 4 ani m-am despărțit de soț din cauza alcoolului. Am venit în satul natal, am stat o săptămână-două la sora mea, după am căutat ceva cu chirie. Dar proprietarul de aici ne-a lăsat să stăm aici doar să îngrijim de casă.

Gabriela, una dintre fiice, a mărturisit că lipsa stabilității îi face să se simtă vulnerabili. Familia nu are bani nici pentru o chirie, iar situația devine și mai grea atunci când fratele lor, care este bolnav, are nevoie de spitalizare. În acele momente, mama lor trebuie să plătească pentru îngrijirile medicale, iar ceilalți copii sunt nevoiți să stea la mătușa lor.

Citește și: Duminică, de la ora 14:30, la “Asta-i România!”, Speranțe pentru un trai mai bun

Ana Maria Birigă: Și fratele nostru este bolnav. Când e mama cu el la spital, trebuie să mai plătească și acolo spitalizarea. Când este la spital noi mergem la mătușa.

Ana Maria a mai spus că și-ar fi dorit să aibă un laptop, dar prețul ridicat al acestuia face imposibilă achiziționarea.

Ana Maria Birigă: Ne-am dorit și noi un laptop, dar pentru că este foarte scump nu am putut avea. 

În ciuda greutăților, copiii sunt uniți de dragostea pentru mama lor, pe care o consideră cea mai importantă persoană din viața lor. Povestea lor este una care arată cât de greu poate fi să îți menții speranța în condiții de sărăcie și nesiguranță. În prag de sărbători și cu iarna care bate la ușă, familia ar aprecia orice ajutor din partea unor oameni cu suflet bun.