După cum se arată în primele imagini de la înmormântarea lui Mircea Diaconu, surprinse de Cancan, ceremonia a avut loc într-un cadru restrâns, la cimitirul din Săftica, conform dorinței familiei și a regretatului artist.
Cine a fost prezent la înmormântarea lui Mircea Diaconu
În semn de recunoaștere a contribuțiilor sale remarcabile la cultura românească, Mircea Diaconu a fost înmormântat cu onoruri militare.
Potrivit sursei citate anterior, la înmormântare a participat și fostul președinte al României, Emil Constantinescu, care a ținut un discurs emoționant în memoria regretatului actor.
Trupul neînsuflețit al actorului a fost depus ieri, 16 decembrie, la Teatrul Nottara din București, instituție cu care a avut o legătură strânsă de-a lungul carierei sale.
Citește și: Cauza morții lui Mircea Diaconu. Actorul se confrunta cu o boală nemiloasă
Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi
Ce mesaje au apărut în mediul online, după moartea lui Mircea Diaconu
De asemenea, cei care l-au cunoscut pe marele actor au scris niște mesaje emoționante pe rețelele sociale, prin care și-au exprimat regretul vizavi de moartea lui.
„ A murit, Mircea! Mircea Diaconu. Noi creștini spunem că s-a mutat la Domnul, la cele veșnice! A plecat un mare artist. Un om care mi-a făcut copilăria, adolescența, tinerețea și maturitatea mai frumoase. A plecat într-o zi atât de importantă pentru breasla noastră: zi de praznic al Sfântul Mucenic Filimon, ocrotitorul făcătorilor de spectacole. Fie-i în veci memoria binecuvântată cu dragostea lui Hristos!”, a transmis Silviu Biriș, după decesul lui Mircea Diaconu.
Mircea Diaconu lasă în urmă o moștenire artistică impresionantă, cu o carieră de peste cinci decenii în teatru și film.
Citește și: Mircea Diaconu a încălcat legea pentru soția sa? „Eu n-am încălcat nicio lege!”
„ A plecat într-o lume mai bună, actorul Mircea Diaconu, un om valoros care, pe mine personal m-a ajutat de-a lungul carierei mele artistice… Nu pot uita spectacolul de lansare al albumului meu, Seven din urmă cu aproape 20 de ani de la teatrul Nottara precum și alte evenimente găzduite de Domnia sa. Mulțumesc, Maestre! Dumnezeu să îl odihnească în pace și lumină, sincere condoleanțe familiei sale”, a scris Adi Manolovici pe rețelele sociale, după vestea trecerii în neființă a actorului.