Anda Adam se simte mai fericită ca niciodată în brațele lui Yosif Eudor Mohaci, bărbatul cu care s-a căsătorit civil în anul 2022. După doi ani de la momentul magic în care au devenit soț și soție, Anda Adam și Yosif Eudor Mohaci vor face cununia religioasă și petrecerea. Iată ce surprize le-a pregătit Anda Adam celor aproximativ 250 de invitați.
Ce surprize a pregătit Anda Adam pentru cei peste 250 de invitați
Povestea de dragoste dintre Anda Adam și Yosif Eudor Mohaci a început în urmă cu câțiva ani, atunci când cei doi s-au întâlnit la munte. Artista recunoaște că atunci când acesta a abordat-o, a crezut că o să vrea o poză cu el, însă planurile sale erau altele. După o conversație scurtă, Andei Adam i-au rămas întipăriți în minte ochii lui albaștri, dar deși avea numărul lui de telefon, aceasta nu a făcut primul pas.
Cei doi au știut că legătura dintre ei este una extraordinară, iar în anul 2022, cu câteva zile înainte de Crăciun, s-au cununat civil, urmând ca la aproximativ doi ani de la acel moment să facă ultimele pregătiri pentru nuntă. Sâmbătă, 29 iunie 2024, va avea loc cununia religioasă dintre Anda Adam și Yosif Eudor Mohaci, la Mănăstirea Cașin, dar și nunta, organizată într-un cunoscut club din București.
Citește și: Greutate si inaltime copii in functie de varsta
Anda Adam și Yosif Eudor Mohaci așteaptă între 250 și 300 de persoane care să le fie alături în cea mai importantă zi din viața lor, iar cei doi au pregătit numeroase surprize pentru aceștia. Artista nu o să cânte la nunta ei, deoarece crede că o să îi aducă ghinion în căsnicie, însă a decis ca momentele artistice să fie spectaculoase, printre artiști numărându-se și Tzanca Uraganu, Mr.
„ Vom avea între 250-300 de invitați. Deja suntem copleșiți de emoții și așteptăm ziua cea mare cu nerăbdare. Mai e foarte puțin! Mireasa nu cântă la nuntă, pentru că aduce ghinion, însă avem deja un program artistic foarte frumos și bine stabilit! Vor cânta Tzanca Uraganu, Mr. Juve, Oana Radu, Cocoș de la Călărași, Florin Salam și am pregătit și vreo 30 de numere de show cu acrobații. Va fi spectaculos!", a explicat Anda Adam, potrivit click.ro.
Câți bani au dat Anda Adam și Yosif Eudor Mohaci pe flori și decor?
Anda Adam și Yosif Eudor Mohaci nu s-au zgârcit atunci când a venit vorba de ziua nunții lor, iar aceștia au plătit pentru flori și decor suma de 30.000 de euro, astfel încât totul să fie perfect în ziua lor cea mare și plin de strălucire. Nici meniul nu este unul obișnuit pentru nunțile din România, mirii optând pentru o combinație între meniul franțuzesc și cel românesc.
Aceste meniu a fost ales în așa fel încât să poată combina cele două culturi ale mirilor, Yosif Eudor Mohaci fiind născut și crescut în Franța, în timp ce Anda Adam a fost născută și crescută în România.
„ Am acordat o atenție deosebită și meniului pentru petrecere. Vom avea aperitive pe stil franțuzesc, "Amuse-bouche" (n.r.: în traducere- "încântare a gurii", este un aperitiv de mici dimensiuni, servit la începutul mesei), pește Halibut, Wellington beef și multe alte delicatese. Și candy barul este tot o combinație între prăjituri românești și franțuzești", a declarat mireasa.