Mirosul plăcut din magazin: strategie de marketing sau dovadă a curățeniei?

Autor: Diana Tilă

Dacă ne gândim la imaginea unui magazin, avem mai multe aspecte care influențează percepția: designul interior, ambianța muzicală, amplasarea produselor, luminozitatea, dar și mirosul care întâmpină clienții încă de la intrare. Acesta din urmă, deși poate fi mai subtil decât factorii vizuali, dar are un impact emoțional extrem de puternic și poate crea o legătură imediată cu brandul.

Un miros proaspăt de citrice sau de un parfum elegant, distinct și reconfortant este o experiență olfactivă ce-i transmite clientului, în subconștient, un sentiment de curățenie, bună dispoziție și încredere în brand. De altfel, studiile de marketing sugerează că mirosul este strâns legat de memorie și emoții, impactând modul în care oamenii percep produsele, serviciile și chiar nivelul de profesionalism al companiei.

Emoțiile și amintirile declanșate de miros: un atu pentru branduri

De multe ori, companiile alocă bugete considerabile pentru a-și dezvolta o identitate olfactivă proprie, cunoscută și sub numele de “signature scent”: o aromă special creată sau selectată pentru a fi asociată cu brandul, astfel încât de fiecare dată când un client o simte să își reamintească de experiența pozitivă avută în magazinul respectiv.

De ce funcționează acest lucru atât de bine? Creierul uman are un mod unic de a stoca amintirile și emoțiile legate de miros, mai intens și mai durabil decât cele declanșate de stimuli vizuali sau auditivi. Atunci când într-un magazin există un miros plăcut și coerent cu imaginea brandului, clienții tind să asocieze acel loc cu emoții pozitive, deci cresc șansele revenirii ulterioare.

Pe lângă loialitatea clienților, odorizante camera Rasheed cu miros plăcut contribuie și la crearea unei atmosfere unice, diferențiind spațiul de competitori. Într-un centru comercial cu  zeci de branduri care se luptă pentru atenția consumatorilor, mirosul discret, dar plăcut, poate fi asul din mânecă ce îi face pe oameni să-și amintească exact de magazinul tău și să-l prefere data viitoare când se află în aceeași zonă comercială.

Comportamentul cumpărătorilor

Un alt motiv pentru care marketingul olfactiv se bucură de atâta popularitate este influența directă asupra comportamentului de cumpărare. Numeroase studii de piață arată că persoanele care se simt bine într-un spațiu—datorită mirosului, muzicii sau ambientului general—sunt predispuse să petreacă mai mult timp acolo.

Mirosul plăcut ca indiciu de curățenie

Cu toate că beneficiile marketingului olfactiv sunt evidente trebuie să ne întrebăm dacă un miros plăcut este, în egală măsură, și semnalul unei bune igiene. În mentalul colectiv, un spațiu curat este asociat în mod natural cu un miros proaspăt și plăcut.

Prin urmare, atunci când un magazin emană arome agreabile, vizitatorul va percepe acest lucru ca pe un semn de profesionalism și respect față de clienți - faptul că un spațiu arată ordonat, dar și “miroase” a curat, poate fi o garanție suplimentară că personalul a efectuat dezinfecția și întreținerea necesară pentru a păstra un mediu sigur.

Echilibrul între intensitate și discreție

Să vorbim puțin și despre dozaj - un parfum prea intens va distrage atenția de la sarcinile de lucru, va crea disconfort sau chiar reacții alergice în rândul anumitor persoane. În plus, un spațiu prea încărcat olfactiv poate fi perceput drept neprofesionist, motiv pentru care managerii și specialiștii de marketing ar trebui să colaboreze cu companii specializate în dezvoltarea de arome echilibrate.

Dispozitivele de dispersie a parfumului pot fi programate să emane cantități mici, la intervale regulate, pentru a menține un nivel constant și discret de prospețime. De asemenea, este recomandat să se ia în considerare feedbackul direct din partea angajaților și al clienților care-și petrec mult timp în acel spațiu. Ajustările pot fi făcute pe parcurs pentru a asigura că parfumul folosit nu devine intruziv și rămâne într-o notă plăcută pentru toată lumea.