Misterul nerezolvat al băiatului găsit într-o pungă, plutind pe Dunăre, în Germania. După aproape un an, cadavrul a rămas neidentificat

Autor: Andreea Buinoschi
Actualizat: 02 mar 2023, 11:31

Băiatul avea între trei și șapte ani, avea părul blond și ochii albaștri

Sursa: Captură video

Autoritățile din Germania au găsit trupul neînsuflețit al unui băiat, într-o pungă, plutind pe Dunăre. După aproximativ un an de la descoperirea macabră, acesta a rămas neidentificat, cu toate că se oferă și recompensă.

Autoritățile din Germania încearcă să elucideze un mister de aproximativ un an, atunci când au găsit, într-o pungă, plutind pe Dunăre, trupul neînsuflețit al unui copil. Anchetatorii oferă 10.000 de euro persoanei care poate identifica băiatul decedat.

Misterul neelucidat al băiatului găsit plutind pe Dunăre, într-o pungă

Singurele informații care se știu până în momentul de față sunt că băiatul avea între trei și șapte ani, avea părul blond și ochii albaștri.

Cu toate acestea și în ciuda faptului că trupul său a fost găsit în urmă cu mai bine de nouă luni, nimeni nu l-a identificat până acum.

Andrea Aichele, purtătorul de cuvânt al poliției, a declarat că cei implicați în anchetă „sunt relativ siguri că băiețelul nu este din regiune. Încă săpăm în carul cu fân, căutăm acul”.

Mai mult decât atât, conform unei teorii, copilul nu era din regiune și a fost aruncat în Dunăre, de pe unul dintre podurile autostrăzii 9- München-Nürnberg.

Citește și: „Fata mea. Ce au făcut, au omorât-o?” Crimă oribilă dintr-un exces de furie! Un bărbat din Brașov și-a ucis soția în urma unei dispute

„Vom continua să lucrăm la acest caz, pentru că scopul nostru este să dăm un nume acestui copil", a declarat, la finalul anului 2022, Silke Poller, șeful echipei de anchetă.

Citește și: Bebe la 1 luna – dezvoltarea bebelusului si sfaturi pentru parinti

Citește și: Bogdan și Gagea, discuție în grădina casei. Motivul pentru care Gagea nu a putut merge spre o altă fată. „Adevărul o să iasă la suprafață!”

Piatra care a ținut cadavrul pe fundul apei, indiciu important în anchetă

Piatra care a ținut cadavrul pe fundul apei este o piatră de pavaj, ceea ce, în anchetă, reprezintă un detaliu important.

Potrivit Heute, descoperirea macabră a fost făcute de un canotor, în Großmehring. „Canotorul a văzut o pungă plutind în apă.

Nu și-a dat seama despre ce este vorba, așa că a adus-o la mal. Acolo, și-a dat seama că este vorba de materie organică, un corp”, a precizat Michael Graf, anchetator al poliției din Bavaria.

Mai mult decât atât, din cauza faptului că trupul neînsuflețit a stat mult timp sub apă, la început, anchetatorii nu și-au dat „seama că este vorba de rămășițe umane”. Portretul robot al victimei a fost realizat cu ajutorul unei noi tehnologii.

Citește și: Cine este ucigașul Ionelei, tânăra din Gorj în vârstă de doar 19 ani, înjunghiată lângă casa părinților ei. Inculpatul a primit condamnare pe viață

„Imaginea a fost realizată de institutul de medicină legală și suntem siguri că imaginea este foarte apropiată de fizionomia băiatului. Știm că avea între 3 și 7 ani, cântărea aproximativ 15 kilograme, avea părul blond închis, spre șaten și ochii albaștri”, a mai precizat Andreas Aichele.

Pentru ca misterul cadavrului să fie rezolvat, polițiștii din Bavaria au cerut ajutorul structurilor europene. „Știm că nu este dat dispărut sau, cel puțin, nu aici, în zona aceasta”.