Miturile despre consumul de apa, demontate. Ce tipuri de apa sunt recomandate pentru sugari, tineri si sportivi

Autor: Redactia KANAL D
Actualizat: 24 feb 2017, 04:22

Sportivii si bolnavii febrili au nevoie de apa minerala cu cat mai multe saruri, pentru tineri in crestere si batrani se recomanda apa cu continut mai mare de calciu, iar pentru sugari, cea mai buna este apa plata, cu mai putine minerale.

 Mituri precum "se recomanda consumul a doi litri de apa pe zi" sau "apa carbogazoasa nu este sanatoasa" sunt demontate si inlocuite cu explicatii stiintifice si sfaturile expertilor privind tipul sau cantitatea de apa optima, in Ghidul apelor minerale naturale lansat de Patronatul Apelor Minerale Apemin.

Consumul mediu anual de apa minerala naturala din Romania este de aproximativ 55 de litri, de trei ori mai mic decat al tarilor precum Italia, Germania, Franta, in ciuda potentialului ridicat al resurselor de apa minerala care plaseaza Romania pe unul dintre primele locuri din Europa.


Ghidul, scris de Adrian Feru, director de cercetare-dezvoltare al Societatii Nationale a Apelor Minerale (SNAM), va fi disponibil in aproximativ o saptamana pe site-ul Apemin, au anuntat reprezentantii organizatiei patronale joi, la conferinta de presa de lansare a volumului.

In ghid este definita apa minerala naturala, fiind diferentiata de alte tipuri de apa imbuteliata existente pe piata- apa de izvor, apa de masa si apa medicinala.


Dintre toate apele imbuteliate, cele mai restrictive limite de continut ale contaminantilor (poluantilor) sunt prevazute pentru apele minerale naturale, de ordinul microgramelor, ceea ce inseamna milionimi dintr-un gram.

Peste 90 la suta din apele minerale din Romania au un continut de nitrati sub 10 miligrame pe litru, cum se recomanda pentru sugari, cu mult sub limita de 50 mg/l desemnata de Organizatia Mondiala a Sanatatii, se arata in ghid.

Pe de alta parte, se introduc zilnic in organism, in medie, peste 200- 300 mg de nitrati din vegetale, mezeluri sau peste, arata autorul ghidului.

Efectele benefice ale unei ape minerale naturale sunt date de continutul specific in saruri minerale al acesteia. Organismul isi asigura o mare parte din necesarul de minerale din alimente, totusi aportul acestora din apa minerala nu este de neglijat, cu atat mai mult in cazurile in care nu exista o alimentatie foarte variata si in conditiile in care fructele si legumele consumate cresc adesea pe soluri ale caror resurse minerale au fost
epuizate prin culturi intensive.