Tragicul incident a avut loc în localitatea Roadeș, județul Brașov. Bărbatul în vârstă de 71 de ani a fost mușcat de mai mulți câini, iar rănile erau atât de grave încât omul nu a mai putut fi salvat.
Moartea cumplită pentru un bătrân. Bărbatul de 71 de ani a fost ucis de o haită de câini
Polițiștii au fost chemați de urgență, vineri, în localitatea Roadeș. Bărbatul a fost găsit în stare de inconștiență, decedând ulterior. Acum, polițiștii efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate ce s-a întâmplat.
Citește și: Greutate si inaltime copii in functie de varsta
Oficialii Poliţiei Judeţene nu au precizat dacă incidentul a avut loc pe domeniul public sau într-un spaţiu proprietate privată
"La data de 20 ianuarie, în jurul orei 11.30, dispeceratul IPJ Braşov a fost sesizat prin apel de urgenţă cu privire la faptul că, pe raza localităţii Roadeş, un bărbat, în vârstă de 71 ani, ar fi fost muşcat de mai multe exemplare canine, fiind în stare inconştienţă. Ulterior, a fost declarat decesul persoanei în cauză. Poliţişti deplasaţi la fata locului au constatat ca cele sesizate se confirma, la momentul actual fiind efectuate cercetări în vederea stabilirii stării de fapt şi dispunerii măsurilor legale", a precizat IPJ Braşov.
O fată de 12 ani și-a înjunghiat mortal fratele de nouă ani, după care și-a trezit părinții să le spună ceea ce a făcut
O fată de 12 ani a fost arestată, după ce și-a înjunghiat mortal fratele de doar nouă ani. Aceasta a mers, apoi, în camera părinților, i-a trezit și le-a spus ceea ce s-a întâmplat.