Peste 350 de persoane au plecat în căutarea unei studente din Sibiu, după ce, în urmă cu aproximativ o lună, a dispărut. Persoanele care găsesc obiecte vestimentare de-ale ei sau care îi găsesc cadavrul sunt rugate să meargă la cea mai apropiată secție de poliție.
O studentă a fost dată dispărută în Sibiu de aproximativ o lună
Pe data de 8 februarie, Maurer Angelika a plecat, de bună voie, din căminul Universității „Lucian Blaga” din Sibiu și nimeni nu mai știe nimic de ea din acel moment.
Conform turnulsfatului.r o, polițiștii au reușit să identifice, în Pădurea Dumbrava, mai multe obiecte vestimentare care aparțin fetei dispărute. Astăzi, 2 martie, peste 350 de persoane au început căutările în acea pădure.
Maurer Angelika are 165 de cm, 75 de kg, ochii verzi, părul șaten de lungime medie, iar culoarea pielii este albă. În momentul dispariției, aceasta purta: un palton de culoare neagră, pantaloni de culoare închisă, ghete de tip U.G.
Ieri, 1 martie, șeful IPJ Sibiu anunța că, la căutările care aveau să aibă loc astăzi, 2 martie, vor lua parte sute de persoane, pentru ca șansele de găsire ale studentei să fie mai mari.
Citește și: Gingii inflamate la bebelusi: cauze si solutii privind tratamentul
Câteva obiecte au fost găsite în Pădurea Dumbrava
Pe data de 25 februarie, în Pădurea Dumbrava, polițiștii au găsit un buletin, dar și un telefon mobil, iar Tiberiu Ivancea, șeful IPJ Sibiu, a precizat că nu ia în calcul ca fata să fi fost răpită,
ci se ia în calcul posibilitatea de a nu mai fi găsită în vie.„Sunt angrenate foarte multe forțe pentru că, în ciuda tuturor eforturilor noastre de până acum, nu am reușit să o găsim pe studenta dispărută. Mâine (nr. astăzi, joi) cred că vor fi peste 100 de persoane, am solicitat și sprijin de la Inspectoratul General pentru aviație, vor fi voluntari cu drone.
Este un areal foarte mare și foarte accidentat terenul pe anumite zone, trebuie periat cât mai mult și probabil la un moment o vom și găsi”, a mai precizat acesta.
Căutările au început astăzi, 2 martie, la ora 10:00, iar, la ora 13:49, cercetările s-au încheiat, Potrivit sursei menționate anterior, primele concluzii sunt că studenta nu se află în Pădurea Dumbrava, dar cercetările vor fi reluate pe arii mai extinse.
Citește și: Un bărbat din Argentina dat dispărut, găsit în stomacul unui rechin. Victima a fost recunoscută după tatuaje
Pe lângă voluntari, în misiunea de căutare a fost implicat și un elicopter, 200 de voluntari și 150 de angajați ai mai multor asociații și nu numai.