Odihna este foarte importantă pentru concurenții de la Survivor România 2021, iar aceștia știu că pentru a avea cele mai bune rezultate pe trasee trebuie să doarmă suficient, motiv pentru care încearcă, pe cât posibil, să facă acest lucru. Ce s-a întâmplat în tabăra Faimoșilor în timp ce concurenții dormeau?
A fost mușcat de un scorpion! Ce concurent din echipa Faimoșilor a avut nevoie de intervenția medicului?
Concurenții de la Survivor România 2021 nu întâmpină provocări doar pe trasee, ci și în camp, iar uneori, acestea se dovedesc greu de suportat chiar și pentru cei care se află în Republica Dominicană de la începutul competiției. Au fost momente de panică în tabăra Faimoșilor după ce Zanni a fost mușcat de un scorpion în timp ce dormea. Concurentul de la Survivor România 2021 s-a trezit din somn și a dat alarma, iar primul care a intervenit a fost Culiță Sterp.
„Băi, m-a ciupit rău de tot! Șimțeam așa că...dar nu știam dacă e, că m-am trezit așa brusc. Ca o chestie ușoară, o senzație ușoară. Acum doar mă înțeapă mâna ușor, cred că e de la bandaje.”, a spus Zanni după incidentul din camp.
Medicul a intervenit rapid după ce Zanni a fost mușcat de scorpion și i-a administrat acestuia un tratament, astfel încât să nu apară complicații.
Concurentul a întâmpinat dificultăți în a-și mișca mâna, dar în cele din urmă a început să se simtă mai bine, iar medicul a constatat că este în afara oricărui pericol.Citește și: Greutate si inaltime copii in functie de varsta
Zanni nu s-a ferit să spună că s-a speriat, mai ales că totul s-a întâmplat în timp ce dormea, astfel că inițial nu a realizat despre ce era vorba. Cu toate acestea, concurentul de la Survivor România 2021 și-a păstrat simțul umorului și a glumit pe seama incidentului neplăcut.
„Dacă mă transform în scorpion o să vă spun.”, a glumit Zanni.
După cele petrecute, băieții din echipa Faimoșilor nu au mai putut dormi și au preferat să rămână alături de Zanni, iar în jurul focului au purtat o discuție despre provocările din Republica Dominicană și despre pericolele care pândesc la fiecare pas și pe care de multe ori ajung să le ignore.