Serviciul de Asistență Medicală al Aeroportului Internațional Henri Coandă București a intervenit din nou astăzi pentru a slava viața unui pasager în vârstă de 36 de ani, a transmis Serviciul Comunicare Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti.
Citeste si: Accident pe Aeroportul Otopeni! O autospecială de pompieri s-a răsturnat. Cum a fost posibil
Un tânăr de 36 de ani a făcut infarct în timp ce se afla într-un avion
Pasagerul se afla la bordul aeronavei companiei aeriene Lufthansa, care efectua un zbor pe pe ruta New Delhi (India) – Frankfurt (Germania). Aeronava a aterizat pe AIHCB la ora 07:13.
După aterizare, la bordul aeronavei a urcat un echipaj medical al aeroportului, reuşind să stabilizeze pasagerul, care suferise un atac de cord. Conform procedurilor specifice, la aeronavă a fost chemat și un echipaj SMURD; acesta a preluat pacientul și l-a transportat la spital.
Avionul urmează să își continue zborul către Frankfurt. Traficul aerian pe aeroport s-a desfășurat în condiţii normale.
În situații de urgențe medicale, piloții aeronavelor care survolează regiunea sud-est europeană aleg să aterizeze la Otopeni vine să dovedească încă o dată profesionalismul și dedicarea echipei medicale și personalului de sol al aeroportului CN Aeroporturi București.
O autospecială de pompieri s-a răsturnat, pe Aeroportul Otopeni
Un bizar accident a avut pe 4 octombrie, pe Aeroportul Henri Coandă din București. O autospecială de pompieri s-a răsturnat.
Citește și: Bebe la 1 luna – dezvoltarea bebelusului si sfaturi pentru parinti
Autospeciala de pompieri aparține Serviciului de Salvare Stingere Incendii de pe Aeroportul Internațional Henri Coandă București.
Se pare că s-a răsturnat, în timp ce se deplasa pe platforma aeroportului.
După incident, traficul aerian se desfășoară în siguranță, nicio cursă nu a fost afectată. Până la această oră, se lucrează pentru a repune autospeciala pe roți și a o tracta la o poziție izolată.
La fața locului acționează alte cinci autospeciale pe Aeroportul Internațional Henri Coandă București.
”La această oră, se lucrează pentru a repune autospeciala pe roţi şi a o tracta la o poziţie izolată. Serviciul Salvare Stingere Incendii este operaţional, acţionând cu alte 5 autospeciale pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti. Categoria de operare a aeroportului nu a fost afectată”, precizează compania.
Poliţia Transporturi Aeriene şi Aeroportul Henri Coandă București fac cercetări pentru a stabili cu exactitate cauzele și circumstanțele producerii incidentului.