Îndrăgitul show matrimonial Casa iubirii a fascinat publicul încă de la primele ediții difuzate la Kanal D, de luni până vineri de la 10:00 și 17:00 și sâmbătă și duminică de la 16:00 și 19:00. Deși unii dintre cei 14 concurenți care au intrat inițial în cadrul emisiunii au părăsit deja competiția fie pentru că au fost eliminați în Gala săptămânală, fie pentru că au fost descalificați după ce au încălcat regulamentul.
Momente dramatice în Casa iubirii! Andreea Mantea a anunțat cine va părăsi emisiunea
Concurenții rămași în Casa iubirii își caută în continuare jumătatea ideală, sperând că în cele din urmă își vor îndeplini acest mare vis pentru care s-au înscris în această emisiune matrimonială și vor reuși chiar să își întemeieze o familie.
Săptămâna această a fost marcată de multe momente tensionate deoarece Ștefania și Cristian au ajuns în pericol de eliminare, după ce au încălcat regulamentul emisiunii și în cele din urmă după ce au fost ambii supuși unui
În Gala din această seară, concurenții au făcut din nou nominalizări spre eliminare. Astfel că fetele l-au votat pe Ionuț, iar băieții au votată-o pe Natalia.
Citeste si: Prima reacție a lui Cristian, după ce a fost eliminat de la „Casa iubirii”: „Îmi pare tare rău”
Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii
După câteva momente de suspans, Andreea Mantea a anunțat faptul că cel sau cea dintre cei trei concurenți aflați în pericol de eliminare, care va avea cele mai multe voturi din partea publicului se va salva, iar această a fost Natalia, care a reușit să se salveze. Ulterior Andreea Mantea a procedat la fel și în cazul lui Dori și al lui Ionuț, iar în cele din urmă cea care a a avut cele mai puține voturi din partea publicului în această săptămâna a fost Dori, care a părăsit emisiunea Casa iubirii, spre marea tristețe și dezamăgire a surorii ei, Larisa, care nu se aștepta.
Citeste si: Iolanda, primul pas spre relația cu Cătălin. Ce i-a propus frumoasa fostă concurentă de la Casa Iubirii