Majda este una dintre cele mai puternice concurente din echipa Faimoșilor și a dovedit că poate face față probelor grele de pe traseu. Cu toate acestea, oboseala, stresul și lipsa hranei și-au pus amprenta și asupra ei. Ce a pățit concurenta de la Survivor România 2021?
Majda, probleme serioase de sănătate. A fost transportată de urgență la spital!
Înainte de a intra pe traseu, Majda le-a mărturisit colegilor de echipă că nu se simte tocmai bine. Inițial, concurenta din echipa Faimoșilor a insistat să intre pe traseu, însă medicul care a consultat-o nu i-a permis să facă acest lucru, starea ei de sănătate fiind una delicată. În drum spre ambulanță, Majdei i s-a făcut rău și a fost cărată pe brațe de personalul medical, aceasta fiind transportată de urgență la spital pentru a primi îngrijiri medicale de specialitate.
„Mă doare foarte tare stomacul și îmi vine să vomit, dar nu am ce să fac. N-am cum, că cedez punctul după.(...) Am vomitat un pic mai devreme și sunt foarte amețită, dar eu intru. Dar am vomitat doar apă așa și ușor galben. Suc gastric? Nu știu, mă doare rău de tot aici (n.r
Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12
În momentul în care Majda a început să se simtă rău, Faimoșii au dezvăluit că aceasta nu mănâncă suficient și că preferă să le dea celorlalți concurenți porția ei de mâncare, aceasta fiind o posibilă explicație pentru stările de rău cu care se confruntă.
Majda a fost nevoită să abandoneze jocul de astăzi pentru imunitate, având în vedere că medicii au decis ca ea să meargă la spital pentru ca problemele de sănătate să nu se agraveze.