Cel de-al doilea sezon al emisiunii Casa iubirii surprinde in continuare cu noi momente de senzație și răsturnări uluitoare de situație prin care trec în fiecare ediție concurenții dornici să își caute jumătatea. În cea mai recentă Gală, Andreea Mantea a anunțat că nu va pleca nimeni acasă ci vor continuă în aceeași formulă și în săptămâna următoare, însă această bucurie a fost umbrită de hotărârea neașteptată luată de Patrick și Nona, care au pus punct relației lor, după ce concurentul a recunoscut că nu poate să treacă peste anumite gesturi ale partenerei sale față de Ionuț.
Momente dureroase pentru Nona! Patricia îl alege pentru primul dans în Casa iubirii, pe Patrick
În ediția de astăzi a emisiunii Casa iubirii, Andreea Mantea a întrebat-o pe Patricia, nouă concurență care a intrat recent în cadrul show-ului cine este băiatul alături de care și-ar dori să danseze, iar tânăra a răspuns fără să stea pe gânduri că i-ar plăcea să danseze
Astăzi, Patricia și-a văzut visul aproape îndeplinit în clipă în care Patrick a acceptat să vină în casă fetelor, la invitația Patriciei pentru a dansa împreună.
Vizibil dezamăgită și afectată de reacția fostului ei partener, Nona a privit cu inima îndurerată dansul celor doi și a încercat pe cât posibil să își stăpânească lacrimile și gelozia.Citește și: Gingii inflamate la bebelusi: cauze si solutii privind tratamentul
În timpul dansului lor, Patrick a întrebat-o pe Patricia dacă îi este teamă de posibilele reacții aprige ale Nonei la adresa ei, iar tânăra a mărturisit că la început i-a fost frică de ea însă acum nu se mai teme de nimeni și are de gând să lupte pentru ceea ce își dorește. La un moment dat însă, Patrick i-a mărturisit verde în față Patriciei faptul că o simpatizează, însă de la simpatie până la plăcere este cale lungă.