Un moment inedit a devenit viral înaintea meciului decisiv dintre România și Belgia la EURO 2024, programat să se desfășoare sâmbătă, de la ora 22:00.
Momentul viral cu Amadou Onana
Într-un interviu în zona mixtă, fotbalistul belgian Amadou Onana, care evoluează pentru Everton, a fost întrebat despre meciul viitor și ce măsuri trebuie să ia echipa Belgiei pentru a evita un nou eșec în meciul cu România, similar celui suferit în fața Slovaciei.
Onana, vorbind în limba franceză, a răspuns simplu și concis: „Trebuie să marcăm un gol. Eficiență.”
Până aici, nimic neobișnuit. Însă ceea ce a urmat a transformat interviul într-un fenomen online. Un alt reporter l-a chemat pentru un interviu suplimentar, adresându-i-se cu „Andre”.
Onana a replicat imediat, într-o engleză impecabilă: „Andre nici măcar nu e numele meu, prietene.
Această reacție spontană și tranziția rapidă de la limba franceză la engleză au captat atenția publicului, acumulând rapid 4,7 milioane de vizualizări pe rețelele sociale. Incidentul a fost apreciat atât pentru elementul surpriză, cât și pentru calmul și umorul de care a dat dovadă Onana.
Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii
Belgia pregătită să obțină o victorie cu România
În paralel, Frank Vercauteren, directorul sportiv al naționalei Belgiei, a oferit o analiză detaliată a eșecului neașteptat suferit în fața Slovaciei, cu scorul de 0-1. Acesta a descris meciul ca unul dintre cele mai surprinzătoare rezultate ale primei etape a grupelor de la EURO 2024 și a subliniat importanța abordării fiecărui meci cu maximă seriozitate.
Vercauteren a declarat că echipa sa va juca „cu cuțitul la gât” în următoarele meciuri, o atitudine care ar fi fost necesară indiferent de rezultatul primului meci. „Analiza mea? Mai important decât orice este că am pierdut. Bineînțeles că rezultatul este cel mai important. Apoi, au fost puncte bune și puncte mai puțin bune, din care putem învăța la meciul de sâmbătă”, a explicat Vercauteren, potrivit dhnet.be.
El a subliniat că presiunea poate fi un factor benefic pentru Belgia, ajutând echipa să își atingă obiectivul de a se califica în optimile turneului final.
„Din punctul meu de vedere, trebuie să jucăm fiecare meci cu cuțitul la gât, chiar și dacă am fi câștigat primul meci. Tot am fi avut nevoie să câștigăm împotriva României și a Ucrainei pentru a termina pe prima poziție. Este presiune întotdeauna, este necesară la acest nivel. Trebuie să știi cum poți profita de ea. Nu ar trebui să fie un element care să provoace un dezechilibru. Acest rezultat nu ar trebui să conteze prea mult”, a adăugat Vercauteren.
Mai jos puteți urmări integral materialul video: