Mona, reacție dură după ce Mădălina și George s-au apropiat în emisiune: "Azi sunt cu tine, mâine..." Ce a spus despre cea care îi era prietenă în competiție?
Mona și Mădălina au avut o relație apropiată în emisiune, dar se pare că prietenia lor s-a rupt după eliminarea Monei din competiție. Cum a reacționat aceasta când i-a văzut împreună pe Mădălina și George?
Mona și George au avut o relație în casa Puterea Dragostei și deși păreau un cuplu destul de stabil, povestea lor de dragoste s-a terminat în momentul în care Mona a plecat acasă pentru a-i fi alături fiului ei la început de an școlar.
Mona, mesaj dur pentru Mădălina de la Puterea Dragostei
Cu toate că Mona și Mădălina erau apropiate în casa Puterea Dragostei, au existat și momente în care cele două au avut mici dispute, totul din cauza lui George.
În urmă cu ceva timp au apărut zvonuri potrivit cărora Mădălina ar avea sentimente pentru George, însă la acel moment, concurenta de la Puterea Dragostei a negat totul. Mai mult decât atât, Mădălina și George au dansat în trecut în fața Monei, lucru care a făcut-o pe aceasta să plece din emisiune, vizibil deranjată de apropierea dintre cei doi.
După ce Mona a fost eliminată din competiția Puterea Dragostei, Mădălina și George s-au apropiat din ce în ce mai mult, semn că suspiciunile Monei aveau o bază reală.
Astfel, după ce Mădălina și George s-au îmbrățișat și au petrecut câteva momente în camera roșie, Mona a reacționat pe contul personal de instagram.
Mona a postat un mesaj destul de dur pe instagram și care pare că a fost scris special pentru Mădălina, concurenta de la Puterea Dragostei cu care s-a împrietenit în perioada în care era în competiție.
Deși Mona și George au rupt orice legătură și nu mai formează un cuplu, se pare că apropierea concurentului de la Puterea Dragostei de Mădălina, cea pe care Mona o considera prietenă, a deranjat-o foarte tare pe aceasta din urmă, determinând-o să posteze un mesaj prin care să o atace pe Mădălina.
Robi pare că își dorește o relație cu Teodora, însă aceasta nu este atât de hotărâtă, iar sfaturile celor apropiați au făcut-o să păstreze distanța față de concurentul de la „Casa iubirii”.
O descoperire extraordinară a avut loc în nordul Franței, unde o echipă de studenți voluntari, care participa la o săpătură arheologică, a primit un mesaj neașteptat din trecut.
Oana Roman a avut parte de un eveniment nu prea plăcut, după ce a postat o fotografie cu fiica sa. Deși nu e pentru prima dată când Isabela apare alături de mama ei, de data aceasta o urmăritoare a ținut să aducă jigniri la adresa celor două.