Monica Pop este unul dintre cei mai cunoscuți medici oftalmologi de la noi din țară. Aceasta a dus o viață destul de grea, mai ales în copilărie, iar viața de adult a avut de asemenea mari surprize pentru ea, nu toate plăcute.
Monica Pop a vorbit despre cancer
Monica Pop a fost diagnosticată cu o boală incurabilă, însă iat-o acum, la frumoasa vârstă de 70 de ani, ținând piept cancerului.
„Nu vorbiți despre asta, nu faceți o obsesie. Mergeți la treabă, tuturor le-am spus. În momentul în care începi să te plângi despre asta, îl încarci pe celălalt. Tot ce am făcut până atunci, am făcut și de atunci încolo, doar că am mers la tratament”, a
Medicul a mai vorbit despre starea psihică și despre faptul că s-a vindecat singură în această privință.
„Mi-am făcut autopsihoterapie.
Monica Pop a întâmpinat și dificultăți, ba chiar a fost la un pas de moarte, după ce a făcut șoc anafilactic.
Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12
„Am făcut șoc anafilactic la una din citostatice. Am simțit o mâncărime foarte puternică și am știut că vine șocul. I-am spus prietenei mele să oprească perfuzia. A chemat imediat un doctor. A fost dramatic, dar într-un final am fost bine. Eu n-aveam timp de stat în pat, am mers la magazin. La prima operație mi-a zis doctorul să stau două luni acasă, dar următoarele zile am mers la servici. Toți să facă așa”.
De asemenea, doctorul a precizat că, de când cu aflarea veștii, deși nu este o persoană credincioasă, s-a rugat să mai trăiască pentru a-și vedea un nepoțel.
„M-am rugat să văd un nepoțel și am văzut doi.”
Ce regrete are Monica Pop
Întrebată de Mihai Ghiță dacă are vreun regret până la vârsta de 70 de ani, medicul oftalmolog a răspuns că în mare parte este mulțumită de ceea ce i-a oferit viața, însă regrete există totuși.
„Aș face mai mult pentru mine și ca om și ca medic. Am pierdut mult din cauza asta, dar am ridicat oftalmologia foarte mult și vă spun asta fără nicio modestie. Am ridicat spitalul și a trebuit să facem ceva pentru structura lui fizică, deoarece era șubred”, a mai spus medicul, în cadrul emisiunii.