Moscow Times: Putin pregătește o nouă mobilizare și este sfătuit de asociația „văduvelor” să procedeze asemenea lui Stalin

Autor: Andreea Buinoschi
Actualizat: 03 oct 2023, 07:55

Moscow Times: Putin pregătește o nouă mobilizare și este sfătuit de asociația „văduvelor” să procedeze asemenea lui Stalin

Sursa: Twitter

Potrivit presei din Rusia, Vladimir Putin are planuri mărețe pentru anul 2023 și pregătește, deja, o nouă mobilizare. Mai mult decât atât, liderul de la Kremlin primește și sfaturi despre ce ar trebui să facă, totul având ca scop cucerirea Ucrainei.

Vladimir Putin face noi pași înspre îndeplinirea planului început pe data de 24 februarie 2022, și anume, cucerirea Ucrainei, printr-un nou val de mobilizare.

Putin pregătește o nouă mobilizare

Conform The Moscow Times, Vladimir Putin nu renunță la dorința de a pune mâna pe Ucraina, mai ales că trupele sale se confruntă cu pierderi uriașe în ultimele luni, iar acest lucru pare să îl motiveze și mai tare pe președintele rus.

Mai mult decât atât, acesta primește și ajutor care provine din partea unei asociații de „văduve” care îl îndeamnă să acționeze precum Stalin.

„Îi solicităm preşedintelui nostru Vladimir Vladimirovici Putin să permită armatei să efectueze o mobilizare pe scară largă, care să corespundă situaţiei ce s-a creat la frontierele noastre”, este precizat în apelul „văduvelor”.

Ideile acestora continuă și propun ca bărbații care au o vârstă care să permită înrolarea să nu aibă dreptul de a ieși din țară: „Avem tot dreptul moral pentru aceasta:

bărbaţii noştri au murit, apărându-i pe aceştia, dar cine ne va apăra pe noi dacă ei vor fugi”.

Citește și: Armata Română face angajări din sursă externă! Candidații nu au nevoie de studii militare

De asemenea, Stalin este prezentat ca un exemplu demn de urmat în ceea ce privește mobilizarea rușilor. The Moscow Times susține că nu se știe cine sunt fondatorii sau fondatoarele organizației „văduvelor” și nici nu se știe cine sunt reprezentantele sale.

Citește și: Bebe la 1 luna – dezvoltarea bebelusului si sfaturi pentru parinti

Citește și: Bogdan și Gagea, discuție în grădina casei. Motivul pentru care Gagea nu a putut merge spre o altă fată. „Adevărul o să iasă la suprafață!”

Rușii au fugit inclusiv în țări NATO de teama mobilizării parțiale

În toamna anului trecut, Vladimir Putin a mobilizat noi recruți, dar mii de ruși au fugit din țară, pentru a nu ajunge pe front.

Unii turci au decis să fugă de război în Turcia, deoarece este o țară care menține legăturile aeriene cu unele orașe din Rusia. Odată ajunși în Turcia, aceștia sunt ajutați de expatriați ruși, prin intermediul ONG-urilor înființate de către aceștia.

De asemenea, expatriații îi ajută pe rușii nou veniți să se descurce cu birocrația țării, dar și să își găsească o locuință.

„Motivul principal este evitarea pericolului personal de a fi recrutat în armata rusă. Oamenii care susțin acest război au început să își spună părerea și afirmă că nu înțeleg de ce are loc acest conflict.

Citește și: Kim Jong-un avertizează cu creșterea „exponențială” a arsenalului nuclear, menit să facă față adversarilor săi: Statele Unite ale Americii și Coreea de Sud

Ei au început să spună că nu au vrut să se întâmple asta și, cu siguranță, nu vor să-și piardă prietenii, soții, frații și nu doresc ca ei înșiși să moară în acest război inutil. Și asta nu este doar părerea mea personală, asta aud pe internetul rusesc, asta aud pe grupurile ruse de Telegram”, a precizat Niki Proshin, vlogger.