Moşii de Toamnă 2019 sau Sâmbătă Morților. Cum se face pomenirea în Sâmbăta Morților
Întâi de toate, să ţinem minte să ne trezim în ziua în care sunt pomeniți Moșii de Toamnă în zori: nu se cade să ajungem la biserică “la spartul târgului”, când preotul binecuvântează pomenile. Trebuie să ajungem destul de devreme ca să ne închinăm în linişte la icoane înainte de a începe Sfânta Liturghie, care precede întotdeauna slujba de pomenire a morţilor şi la care e bine să fim prezenţi.
Înainte să înceapă liturghia îi vom da preotului, la uşa altarului, pomelnicul cu numele morţilor şi cu o lumânare aprinsă.
Moşii de Toamnă 2019. Ce punem în coș în Sâmbăta Morților
Tradiția spune că la biserică cea mai practică soluţie este să venim cu o sticlă mică de vin, de 500 ml, şi o colivă care vor sfinţi vinul şi bucatele abundente de acasă, înainte de a fi împărţite.
Dacă vrem să dăm pachete şi în biserică, să aibă dimensiuni rezonabile, ca să nu trebuiască să le înghesuim pe sub mesele cu pomeni, după cum se mai vede pe ici-pe colo. Coliva se face din grâu fiert şi se îndulceşte cu miere sau zahăr. Cel mai bine este să se ia, la biserică, o colivă mică, într-un vas mai adânc şi cu un capac bine închis, pe care îl scoatem când începe slujba.
Pe colivioara aceasta se aşază Sfânta Cruce şi se ornează cu bombonele colorate, care închipuie frumuseţea faptelor bune pe care răposatul/răposata le-a lăsat ca mărturie în lumea aceasta. Este foarte practic să aducem şi mici cantităţi de colivă, în păhărele din plastic, pe care le vom împărţi, la sfârşitul slujbei, împreună cu câte o lumânare.Colacul poate fi, de asemenea, de dimensiuni rezonabile, nu cât roata carului.
Mai practice sunt prescurile, care ocupă loc mai puţin.Citește și: Gingii inflamate la bebelusi: cauze si solutii privind tratamentul
citeste mai mult pe libertatea
Citeste si: Rugăciunea săptămânii 28 octombrie – 3 noiembrie! Sfântul Arhanghel Mihail te păzește de rele
Citeste si: Sfânta Parascheva- Rugăciunea care face minuni
Citeste si: Rugăciune vindecare boală. Rugă puternică pentru sănătate