Moșii de toamnă 2023: Pe ce dată pică Sâmbăta Morților în calendarul ortodox? Tradiții populare pentru această zi sfântă

Author: Sara Andreescu
Actualizat: 30 oct 2023, 15:30

Când pică Moșii de toamnă în 2023

Când pică Moșii de toamnă 2023 și ce este bine să dai de pomană în Sâmbăta Morților? Vă prezentăm o serie de tradiții populare pentru această zi sfântă în care se face pomenirea morților.

Moșii de toamnă 2023 sau Sâmbăta Morților, sărbătoare dedicate pomenirii sufletelor celor care au plecat din lumea aceasta, pică pe data de 4 noiembrie, potrivit calendarului ortodox.

Când pică Moșii de toamnă în 2023

Moșii de toamnă 2023 pică pe data de 4 noiembrie, în prima sâmbătă din luna lui Brumar. Potrivit părintelui diacon Florin Ciprian Petre, prima sâmbăta din luna noiembrie este dedicată pomenirii celor care au plecat din lumea aceasta.

Biserica şi-a manifestat întotdeauna grija faţă de cei care au plecat în veşnicie, consacrând ziua de sâmbătă pentru pomenirea generală a morţilor, rânduind cântări speciale în amintirea acestora. Dar, în special, Sâmbăta Morților sau Moșii de Toamnă sunt rânduite pentru pomenirea moşilor şi strămoşilor noştri cei din veac adormiţi. 

„Moșii”reprezintă neamul din care ne tragem, strămoșii cei mai îndepărtați, toți cei dragi ai noștri.

Ne rugăm pentru aceștia așa cum ne îndeamnă Sfântul Ioan Gură de Aur:  „Să ne rugăm pentru cei morți, iar dacă cel mort este păcătos, să i se dezlege păcatele; iar dacă este un drept, să câștige prinos de plată și să mijlocească la Dumnezeu pentru noi”.

Citește și: Pe ce dată pică Sf. Mihail și Gavriil în 2023? Tradiții și obiceiuri pentru această mare sărbătoare

Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi

Citește și: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei

Ce este bine să dai de pomană în Sâmbăta Morților
[Sursa: freepik.com]

Pomenirea celor care nu mai sunt printre noi este o dovadă de iubire nemărginită, care trece prăpastia morţii. Prin rugăciunile noastre se realizează comuniunea aceasta cu cei plecaţi la Domnul. Îi pomenim, îi aducem în faţa lui Dumnezeu, mijlocim pentru ei, îi includem într-un dialog al rugăciunii cu Dumnezeu, dialog care revarsă foloase şi asupra lor, scrie arhiepiscopiabucureștilor.ro

Ce se dă de pomană de Sâmbăta Morților

Potrivit tradițiilor populare, în Sâmbăta Morților, creștinii trebuie să aducă la biserică o sticlă mică cu vin, o colivă și un colăcel și câteva preparate pentru a fi sfințite și pentru a le împărți ulterior (de exemplu pachete cu plăcinte, sarmale, brânzeturi, carne, piftie).

Pachetele care se dau de pomană în ziua Moșilor de toamnă se pregătesc de acasă și se împart împreună cu o lumânare. De asemenea, se face un pomelnic cu numele celor adormiți care va fi citit de către preot în timpul slujbei. 

Imediat după slujba de la Biserică, se merge la cimitir unde se aprind câte două lumânări (cel puțin) la mormintele celor adormiți, ca să încălzească sufletul acestora. 

De asemenea, în unele locuri, la sate există tradiţia ca în Sâmbăta Morților, în casele gospodarilor, să se facă o masă de pomenire la care sunt chemaţi rudele, vecinii, dar şi oameni nevoiaşi.