Moșii de vară 2023, sărbătoare dedicată pomenirii celor care au plecat din lumea aceasta, pică în sâmbăta de dinaintea Duminicii Rusaliilor. Pe data de 3 iunie, în toate bisericile ortodoxe se vor oficia Sfinte Liturghii urmate de slujbe de pomenire a celor trecuți la cele veșnice. Ce e bine să dai de pomană în Sâmbăta Morților?
Moșii de vară 2023. Semnificație
Moșii de vară 2023, sărbătoare dedicată pomenirii morților, pică anul acesta pe data de 3 iunie, în sâmbăta de dinaintea Duminicii Rusaliilor
Două din sâmbetele din calendarul creștin ortodox sunt dedicate în mod special pentru pomenirea morților. Este vorba despre Sâmbăta de dinaintea lăsatului de sec de carne pentru Postul Paștelui și Sâmbăta de dinaintea Duminicii Pogorârii Duhului Sfânt sau Sâmbata Rusaliilor.
„Moșii” reprezintă neamul din care ne tragem, strămoșii cei mai îndepărtați, toți cei dragi ai noștri. Ne rugăm pentru aceștia așa cum ne îndeamnă Sfântul Ioan Gură de Aur: „Să ne rugăm pentru cei morți, iar dacă cel mort este păcătos, să i se dezlege păcatele; iar dacă este un drept, să câștige prinos de plată și să mijlocească la Dumnezeu pentru noi”.
Citește și: Gingii inflamate la bebelusi: cauze si solutii privind tratamentul
În ziua de pomenire a morților, preoții oficiază Sfânta Liturghie, unde sunt pomeniţi cei adormiţi, fapt pe care Sfântul Grigorie de Nyssa îl numeşte „folositor şi plăcut lui Dumnezeu”, iar Sfântul Simeon al Tesalonicului spunea în privinţa aceasta:
„Nimic altceva nu este atât de folositor pentru cei adormiţi, nici pricinuitor de atâta bucurie, iluminare şi unire cu Dumnezeu ca acesta. Deoarece însuşi Sângele Domnului este cel care prin această jertfă se varsă pentru noi, netrebnicii”.
Citește și: Sâmbăta Morților 2023: Ziua în care se fac pomeniri, înainte de Rusalii
De ce se dau vase de pomană în Sâmbăta Morților
De Moșii de vară 2023 se dau de pomană vase de lut, căni, străchini și vase de lemn (cofe), împodobite cu flori și umplute cu lapte, vin sau apă. Pomana trebuie să fie caldă, deoarece se zice că mirosul bucatelor calde îi satură pe cei trecuţi la viaţa veşnică.
La biserică, creștinii merg cu colivă, colaci, vin și cireșe pentru binecuvântare.
În zona Moldovei se găsesc vase de lut speciale în care se împarte mâncarea, cu ocazia Moșilor de vară Aceste vase, numite "moșoaice", de la "Moși", sunt întotdeauna de culoare neagră si au un pronunțat caracter ritual, potrivit crestinortodox.ro. Vasele de pomană au forme și dimensiuni diferite.
Ele au întotdeauna o toartă si nu depășesc capacitatea de un litru. Prin forma, conținutul și destinația lor, vasele de pomană sunt obiecte unice, cu o puternică încărcătura simbolică.