Motivul pentru care în România a crescut numărul cazurilor noi de coronavirus. Nelu Tătaru: "Nu trebuia să trăim a doua cocoașă"

Autor: Bianca Hriscu

A doua fază a primului val de coronavirus a fost mai agresivă decât prima, iar Nelu Tătaru a dezvăluit motivele pentru care s-a ajuns la un număr mare de cazuri noi.

Dacă la debutul pandemiei de coronavirus numărul îmbolnăvirilor a fost relativ mic în România, ulterior, după ridicarea stării de urgență și adoptarea măsurilor de relaxare, situația s-a agravat. Care este explicația?

De ce a crescut numărul cazurilor noi de coronavirus în ultima perioadă?

De la câteva sute de cazuri noi de coronavirus, România a ajuns să raporteze zilnic peste 1000 de noi îmbolnăviri, lucru care a stârnit îngrijorarea specialiștilor din domeniul sănătății.

În prezent, ministrul Sănătății a precizat că situația este sub control și a explicat care sunt motivele pentru care România a ajuns să traverseze din nou un moment de criză.

Citeste si: Ce REGULI se vor respecta in scolile din Romania, din toamna! Nelu Tataru a facut anuntul

Nelu Tătaru, ministrul Sănătății, a dezvăluit că, în realitate, cea de-a doua cocoașă a primului val de coronavirus nu ar fi trebui să existe în România.

Ministrul Sănătății pune numărul mare de cazuri noi pe seama renunțării la măsurile de protecție, precizând că, dacă regulile ar fi fost respectate cu strictețe, numărul cazurilor de îmbolnăvire cu coronavirus ar fi putut rămâne constant.

Citește și: Greutate si inaltime copii in functie de varsta

Citește și: Bogdan și Gagea, discuție în grădina casei. Motivul pentru care Gagea nu a putut merge spre o altă fată. „Adevărul o să iasă la suprafață!”

"Am văzut a doua cocoașă, a doua fază a primului val pandemic în care a fost mai agresiv decât în primul val. În condițiile în care avem un număr mare de cazuri, avem și o adresabilitate și o încărcare pe terapie intensivă. Terapia intensivă este segmentul sanitar care trepidează la un moment dat: am plecat cu un număr limitat de paturi bine dotate, acum avem 1.034 paturi complet utilate, 473 cazuri la ATI.

Este momentul pe care-l putem gestiona, dar nu lăsăm doar în baza corpului medical. Când am făcut măsuri de relaxare, începând din 15 mai, le-am făcut în baza unei scăderi a numărului de cazuri. În măsura în care se respectau aceste reguli, nu trebuia să trăim a doua cocoașă.", a spus ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, potrivit digi24.ro.

Citeste si: Nelu Tătaru trage un semnal de alarmă: "Ce vedeam în martie şi aprilie în Italia şi Spania se poate repeta şi în ţara noastră." Cum poate fi evitată această situație?

Deși sunt raportate peste 1000 de cazuri noi la fiecare 24 de ore, Nelu Tătaru spune că, în prezent, totul este sub control și că unitățile medicale pot gestiona situația.

Citeste si: Nelu Tătaru, anunţ important