Motivul pentru care Noaptea Muzeelor 2024 ar putea să nu se mai țină. Află ce se întâmplă cu ediția de anul acesta a evenimentului așteptat de o mulțime de români.
Noaptea Muzeelor 2024, marcată de proteste
Noaptea Muzeelor 2024 va avea loc sâmbătă, pe data de 18 mai. Ediția de anul acesta a evenimentului este una aniversară, având în vedere că se împlinesc 20 de ani de când s-a ținut prima dată în România.
Citește și: Trei zile libere pentru angajații din România! Când este următoarea minivacanță din acest an
Ei bine, până în acest moment, mai multe muzee din întreaga țară au anunțat că vor fi închise pe 18 mai, în semn de protest față de salariile considerate mici.
Potrivit sursei citate mai sus, Federația Națională a Sindicatelor din Cultură și Mass-Media „CulturMedia”- CNS Cartel Alfa a anunțat deja că va organiza sâmbătă, 18 mai, un protest intitulat „Noapte în
„Veți observa că multe muzee din țară nu apar pe programul Nopții Muzeelor 2024, reprezentanții acestora putând fi găsiți și susținuți în Piața Victoriei(...). Este vorba despre un protest pe care eu, personal, îl consider legitim și îl susțin, pentru că miza este creșterea cu 20% a salariilor din sectorul muzeal, pentru orice poziție profesională, pentru echilibrarea marilor inechități și discriminări care există în interiorul sectorului cultural între, de exemplu, muzee și teatre”, a scris Dragoș Neamu, pe rețelele de socializare.
Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi
Citește și: Vouchere de 15.000 de lei de la stat! Familiile care beneficiază de sprijinul de la Guvern
Ce spune Ministrul Culturii despre protestele anunțate la Noaptea Muzeelor 2024
În cursul zilei de azi, 15 mai, ministrul Culturii, Raluca Turcan, a făcut declarații cu privire la protestul anunțat în Noaptea Muzeelor 2024. Ei bine, aceasta s-a declarat îngrijorată și a precizat că este convinsă de faptul că angajații din instituțiile culturale au ajuns la capătul răbdării, din cauza salariilor mici.
„Sunt extrem de îngrijorată cu privire la protestul anunțat de către angajații din sistemul muzeal din România cu ocazia desfășurării Programului „Noaptea Muzeelor” 2024 și sunt convinsă că aceștia au ajuns la capătul răbdării. Vorbim despre profesioniști, deosebit de bine pregătiți, care gestionează un patrimoniu de milioane de euro și care poartă o responsabilitate deosebită. Vorbim despre oameni pasionați care, alături de alți angajați din instituții de cultură, muncesc pentru păstrarea identității noastre naționale. Cu toate acestea, muncesc pe salarii care nu au cum sa fie satisfăcătoare”, a spus Raluca Turcan, în urmă cu puțin timp, potrivit libertatea.ro.
Pe de altă parte, Raluca Turcan subliniază faptul că a elaborat mai multe amendamente la acte normative care prevedeau majorări salariale, inclusiv pentru angajații din muzee, și că a primit asigurări că decizia, care este una politică, se va concretiza în ședința de joi, 16 mai, a Guvernului.
„În calitate de ministră a Culturii, am elaborat mai multe amendamente la alte acte normative, care prevedeau majorări salariale pentru alte categorii profesionale, tocmai pentru a corecta aceste inechităţi”, a mai spus Raluca Turcan, conform aceleiași surse citate.