Motivul pentru care pensiile nu vor crește cu 13,8 % de la 1 ianuarie 2024, așa cum s-a anunțat. Explicația dată de Marcel Ciolacu

Autor: Diana Bostan
Actualizat: 30 oct 2023, 12:12

Ce se întâmplă cu pensiile de la 1 ianuarie 2024

Sursa: Arhivă

Vești proaste pentru pensionarii din România. Premierul României a anunțat faptul că pensiile nu vor fi majorate de la data de 1 ianuarie. Care este motivul?

Marcel Ciolacu vine cu un anunț dezamăgitor pentru milioane de români. Acesta a anunțat faptul că noua lege a pensiilor va intra în vigoare de la data de 1 ianuarie 2024, însă aplicarea acesteia va dura.

Pensiile nu vor crește cu 13,8% de la 1 ianuarie 2024

După ce a fost anunțată o creștere a pensiilor cu 13,8% de la data de 1 ianuarie 2024, premierul României vine cu anumite precizări.

Acesta susține că legea pensiilor va intra în vigoare la această dată, însă aplicarea propriu-zisă va mai dura.

Citește și: Noua lege a pensiilor ar putea să intre în vigoare pe 1 ianuarie 2024. Toate pensiile se vor majora cu 13,8%

Pensiile românilor vor fi majorate cu 13,8%, creșterea reprezentând indicele de inflație pe anul trecut. Oricât de mult și-ar dori românii majorarea pensiilor la început de an, Marcel Ciolacu susține că trebuie respectate anumite etape și că mărirea pensiilor nu poate avea loc instant.

Citește și: Bebe la 1 luna – dezvoltarea bebelusului si sfaturi pentru parinti

Citește și: Bogdan și Gagea, discuție în grădina casei. Motivul pentru care Gagea nu a putut merge spre o altă fată. „Adevărul o să iasă la suprafață!”

„  România are legi. La anul, conform legii, va avea o indexare de 13,8%, este indicele de inflație pe anul trecut.

Data trecută, coaliția, când era prim-ministru domnul Nicolae Ciucă, a hotărât să aplice un ajutor one-off, prin care am putut să mărim pensiile mai mici, și am făcut o medie de 12,5%, când indicele inflației era de aproape 15%. În viitoare lege a pensiilor se găsește că trebuie intervenit pe pensii cu indicele de inflație anual. Eu cred că până la sfârșitul lunii noiembrie o să trecem noua lege a pensiilor prin Parlament Pe urmă, ea va urma să fie pusă în aplicare de la 1 ianuarie.
Sunt prevăzute închiderea anumitor inechități, legea nu poate fi pusă în aplicare instant. De la 1 ianuarie toate pensiile se măresc cu 13,8%, conform legii”
a declarat Marcel Ciolacu.

În ce stadiu se afla noua lege a pensiilor

Șeful Guvernului susține că până la sfârșitul lunii noiembrie, legea pensiilor ar trebui să treacă prin Parlament, urmând să fie pusă în aplicare de la data de 1 ianuarie 2024.

Noua lege a pensiilor ar trebui să rezolve anumite inechități, motiv pentru care punerea în aplicare va mai dura.

Citește și: Alimente mai ieftine de Crăciun: ”Am oprit creşterea excesivă a preţurilor” Care sunt produsele ale căror prețuri vor fi plafonate până la sfârșitul anului

În ultimele sale apariții, Marcel Ciolacu a susținut faptul că vor avea loc mai multe discuții la Bruxelles cu oficialii Comisiei Europene.

Subiectul principal de discuție va fi chiar noua lege a pensiilor. Marcel Ciolacu este sigur de două lucruri, că noua lege a pensiilor va intra în vigoare de la 1 ianuarie 2024 și că majorarea va avea loc în raport cu indicele inflației pe anul trecut.

Noua lege a pensiilor are ca obiectiv corectarea inechitățile existente în sistemul de pensii. Prin această modificare, guvernul își propune să asigure că pensiile mici beneficiază de majorări semnificative. În trecut, au existat ajutoare one-off care au fost aplicate pentru a sprijini majorările, însă acestea nu vor mai fi acordate în viitor.