Motivul pentru care străinii aleg să lucreze în România: „E muncă grea, dar am venit pentru familia mea” Hassan lucrează 12 ore pe zi, iar clienții se înfurie dacă întârzie 5 minute cu mâncarea

Autor: Laura Macovei
Actualizat: 13 iun 2024, 15:01

Motivul pentru care străinii aleg să lucreze în România

Sursa: Instagram

Hassah, Ganesh și Bibhu sunt doar 3 din miile de străini care au ales să vină în România să muncească pentru un trai mai bun. Condițiile însă nu sunt întotdeauna cele mai plăcute.

Deși au venit în România pentru a câștiga mai bine, munca nu este deloc ușoară. La o firmă de livrat mâncare, Hassan mărturisește că lucrează 12 ore pe zi și are doar o zi pe săptămână liberă.

Motivul pentru care străinii aleg să lucreze în România

Cu toate acestea, motivele sunt bine întemeiate: familia și planurile de viitor.

„Oamenii din România nu știu engleză.

E foarte greu pentru mine.

Eu am venit pentru familia mea și să muncesc. Sunt căsătorit, am doi copii, așa că am venit aici să muncesc. Lucrez la această firmă de vreo 7,8 luni. E ok. E bine. Mereu pe drum e destul de dificil pentru mine, pentru că fiecare șofer mă claxonează. Fiecare client mă sună să mă întrebe unde sunt, ce fac, când ajung.

E prea mult. Întârzii 5 minute și mă întreabă de ce vin târziu. Dar ei nu știu partea asta a problemei,”
a spus Hassan, originar din Pakistan pentru genștiri.

Citește și: Românii care urmează să primească 284 de lei în plus la salariu: Legea se va aplica începând cu data de 1 iulie 2024

Citește și: Gingii inflamate la bebelusi: cauze si solutii privind tratamentul

„Am o problemă financiară în Sri Lanka. Vreau să îmi încep propria afacere acolo. Am familia și frații mei. În fiecare zi e muncă grea. 12 ore de muncă pe zi în fiecare zi și o zi liberă”, a mărturisit și Ganesh.

Ce părerea au aceștia despre români

Se pare că românii au reușit totuși să se facă plăcuți străinilor, deoarece aceștia și-au format o părere bună despre noi și cultura noastră.

''Mulți oameni buni și amabili în România. E foarte frumos,” a mai spus Ganesh.

Citește și: Povestea nepalezilor care își trăiesc visul în România: „Voi avea un viitor mai bun aici”. Cum reușesc soții Darnal să-și întrețină familia din banii câștigați la o fermă din Buzău

„De fapt, am ales România pentru oportunități mai bune.

Aici e mult mai bine ca în Nepal. Cultura României e foarte relaxată, e frumoasă. Știu câteva cuvinte în română precum „mulțumesc” și „pa, pa”, a declarat Bibhu.

View this post on Instagram

A post shared by Gen, știri (@genstiri)