Tatăl lui Culiță Sterp, Nicolae Sterp, a fost închis pentru diverse fapte care erau considerate ilegale pe vremea regimului comunist. Spre exemplu, acesta a schimbat mai multe oi bătrâne din turma familiei cu oi tinere din Cooperativă Agricolă de Producție (CAP) și a sacrificat un taur al familiei în munți. Chiar dacă bărbatul a făcut aceste lucruri pentru a-i oferi un trai mai bun familiei sale, Culiță Sterp și frații săi au suferit enorm de mult cât timp tatăl lor s-a aflat după gratii.
Culiță Sterp a vorbit despre momentul care i-a marcat copilăria
Atunci când Denise Rifai l-a întrebat dacă l-a afectat faptul că tatăl lui a făcut închisoare, cântărețul a dezvăluit că respectiva perioadă a fost una dintre cele mai grele pentru el, întrucât i-a marcat copilăria. Din cauză că Nicolae Sterp era închis, Culiță a fost aspru criticat de colegii de la școală.
„Da. Asta chiar e o întrebare grea. Nu mai știu câți ani aveam, dar îmi aduc chestia asta. Mi-a rămas întipărit în memorie când am venit cu maică-mea la el și era cu mâinile la spate și îl întrebasem eu: ”Tata, de ce ții mâinile la spate?”.
Ce a vrut să facă Culiță Sterp, cât tatăl lui era închis
La un moment dat, Culiță Sterp a vrut să ia chiar și o pauză de la școală, întrucât nu mai suporta răutatea copiilor. Însă, pe măsură ce a crescut, artistul a realizat că tatăl lui și-a riscat libertatea pentru binele familiei.
Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii
„M-a afectat destul de mult chestia asta și știu chiar îi spusesem mamei că cred că ar fi bine să fac o pauză de la școală, să nu mai merg câteva zile sau o săptămână-două, până se mai duce din chestia asta, dar nu știu dacă am făcut asta sau nu.(...) Asta a fost copilăria mea atunci, în perioada aia, pentru că a durat undeva la trei ani.(...)
Citește și: Imagini nemaivăzute cu tatăl lui Culiță Sterp! Cum a fost surprins bărbatul alături de nepotul lui FOTO
Într-adevăr, tatăl meu a făcut multe lucruri pentru noi, pentru familie, poate și lucrurile astea tot pentru familie le-a făcut. A făcut multe chestii care nu au fost tocmai legale.(...) Atunci se făcea închisoare și dacă îți tăiai animalul tău.(...) Eu îi mulțumesc, oricum, pentru tot ce a făcut pentru noi”, a mai spus Culiță Sterp.
Urmăriți întreg răspunsul artistului în materialul video de mai jos: