Incidentul a avut loc la finalul weekend-ului trecut, pe DN 39, în dreptul localității Lazu, județul Constanța. În imaginile postate pe o rețea socială, se putea vedea cum un participant la trafic încerca să agreseze o familie cu doi copii, în vârstă de patru și șapte ani.
De ce a atacat șoferul mașina în care se aflau cei doi copii
În filmarea apărută în mediul online, șoferul revoltat a coborât din mașina lui și s-a îndreptat spre autoturismul victimelor, ale cărui geamuri a început să le lovească cu pumnii. Femeia din mașină i-a spus că sunt copii înăuntru, dar atacul a continuat.
Imaginile, au fost publicate pe o rețea socială chiar de către mama copiilor din mașina atacată. Odată cu respectivul clip, femeia a solicitat sprijinul internauților pentru identificarea agresorului.
Aceasta din urmă a negat orice implicare în accidente și a subliniat că, indiferent de circumstanțe, reacția bărbatului a fost nejustificată, mai ales că a reacționat foarte agresiv în prezența copiilor.
Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi
La ce măsuri au recurs autoritățile, în cazul șoferului agresiv din Constanța
Polițiștii din Agigea s-au autosesizat după apariția imaginilor pe rețelele sociale. Ei au identificat autoturismul agresorului, care aparținea unei societăți comerciale din Ploiești, însă femeia nu a depus nicio plângere.
„În urma cercetărilor efectuate, a fost identificat autoturismul condus de bărbatul bănuit de săvârşirea faptelor, acesta aparţinând unei societăţi comerciale din oraşul Ploieşti, judeţul Prahova. Până în momentul de față, persoana vătămată nu a depus plângere”, au declarat cei de la IPJ Constanța, conform News.ro.
Citește și: Un autocar cu 42 de copii ucraineni și un TIR s-au ciocnit în Constanța: 13 minori răniți
În ciuda acestui fapt, poliția a deschis un dosar penal pentru amenințare, lovire și alte violențe, precum și tulburarea ordinii și liniștii publice. Autoritățile au sfătuit șoferii să fie răbdători în trafic, mai ales în perioada aglomerată din sudul litoralului, unde DN39, care leagă litoralul de Autostrada Soarelui, era cunoscut pentru cozile lungi de zeci de kilometri între Eforie Sud și Agigea.