Mujdeiul de usturoi se află pe primul loc în topul mâncărurilor românești, într-un clasament mondial

Autor: Cristina Mocanu
Actualizat: 28 ian 2024, 00:35

Într-un clasament internațional, mujdeiul de usturoi se află pe primul loc în topul mâncărurilor românești.

Sursa: pixabay.com

Usturoiul este folosit de pe vremea dacilor, iar în prezent se află în topul preferințelor românilor.

Într-un clasament internațional, mujdeiul de usturoi se află pe primul loc în topul mâncărurilor românești.

Mujdeiul se află în topul mâncărurilor românești

Usturoiul provine din Asia Centrală, fiind cultivat cu precădere în Japonia, China și alte regiuni din Orientul Îndepărtat. Totodată, usturoiul era consumat în cantități mari și de grecii antici, dar și de egipteni.

Dacii erau mari mâncători de usturoi și se pare că ei au inventat mujdeiul.

Citește și: Cea mai delicioasă rețetă de biscuiți fragezi cu ciocolată. Istoria biscuiților care se întinde pe o perioadă de 2.500 de ani

Românii preferă să mănânce usturoiul în diverse combinații cu apă, smântână sau iaurt și este nelipsit de la mesele acestora, mai ales atunci când fac și grătar sau cartofi prăjiți.

De asemenea, cu siguranță acesta va fi vedetă în această perioadă, mai ales că urmează și data de 1 Mai, când românii vor încinge grătarele.

Cele mai căutate rețete de mujdei sunt cele cu apă și ulei, smântână, iaurt sau roșii coapte.

Gina Bradea, un cunoscut vlogger culinar din România, a declarat că: „Este atât de bun încât poate fi servit și pe pâine, felii de pâine, le frigem pe grătar și apoi le ungem cu puțin mujdei. În Dobrogea se face o pastă de mujdei, o maioneză foarte cremoasă care se numește sarmuzac, bun de-l mănânci cu lingura”.

Pe platformele care livrează mâncare sosul de usturoi a fost în 2022 pe locul doi în topul celor mai cerute produse.

Totodată, în tradiția populară, usturoiul ține departe gripa și spiritele rele. Mujdeiul este varianta românească a sosului de usturoi. Sau aioli din bucătăria mediteraneană.

Citește și: Rețetă tradițional românească: Fasole bătută cu ceapă călită

Beneficiile consumului de usturoi

În prezent, usturoiul este considerat important grație modului în care acesta poate ajuta la prevenirea a multiple boli. Usturoiul a fost folosit încă din Evul Mediu pentru o sănătate optimă.

Usturoiul, Allium sativum, este o planta bogată în minerale, vitamine, dar și compuși medicinali care îi oferă plantei un puternic efect antibiotic, fungicid și anticancerigen. Pentru uz medicinal, dar și alimentar, de la usturoi se folosește bulbul, dar și frunzele tinere.

Usturoiul deține săruri minerale, microelemente, inulină, un complex de vitamine A, B, PP, C și două substanțe specifice cu efecte antibiotice precum alicina și garlicina. Acesta mai conține peste 200 de substanțe active precum fosfor, potasiu, calciu, proteine și are puține calorii.

Usturoiul poate reduce tensiunea arterială, fiind principalul factor al bolilor cardiovasculare sau al accidentelor vasculare.

Citește și: Greutate si inaltime copii in functie de varsta

Citește și: Bogdan și Gagea, discuție în grădina casei. Motivul pentru care Gagea nu a putut merge spre o altă fată. „Adevărul o să iasă la suprafață!”

Suplimentele pe bază de usturoi au un impact semnificativ asupra reducerii tensiunii arteriale la persoanele cu tensiune arterială crescută.

Usturoiul conține antioxidanți care susțin mecanismele de protecție ale organismului împotriva daunelor oxidative. Efectele combinate asupra reducerii colesterolului și a tensiunii arteriale, precum și a proprietăților antioxidante, pot reduce riscul de boli comune ale creierului, cum ar fi boala Alzheimer și demență.

Extractul de usturoi poate inhiba formarea și dezvoltarea substanțelor nocive produse de nivelul crescut de zahăr din sânge, cunoscute ca produse finite glicozilare avansate, o combinație de molecule care dăunează vaselor de sânge și poate duce la complicații.

Alte beneficii ale usturoiului:

- Îmbunătățește digestia;

- Ajută în prevenirea și tratarea răcelii și gripei;

- Vindecă ulcerul gastric;

- Ameliorează sau vindecă dizenteria;

- Previne sau tratează pneumonia și tuberculoza;

- Scade colesterolul rău;

- Tratează sinuzita;

- Vindecă infecțiile urechii la copii;

- Stimulează secreția de anticorpi;

- Împiedică formarea cheagurilor de sânge fatale;

- Previne apariția cancerului de stomac și de colon.

Sursă: oradesibiu.ro