„N-a avut nicio șansă. Nicio șansă”. Un tânăr de 26 de ani și-a pierdut viața, după ce a intrat cu mașina în camionul verișorului său, în Gorj

Autor: Andreea Buinoschi
Actualizat: 20 mar 2024, 02:00

Niciunul dintre ei nu a avut timp de reacție

Sursa: observatornews.ro

Un tânăr de 26 de ani, din Gorj, a intrat cu mașina în camionul verișorului său, murind pe loc. Accidentul s-a produs într-o curbă, pe un drum comunal destul de îngust.

Ionuț a murit la doar 26 de ani, după ce mașina în care se afla s-a lovit, într-o curbă, de camionul verișorului său, în Gorj. Localnicii spun chiar că erau naș și fin și nu înțeleg cum de s-a putut întâmpla așa ceva.

Doi verișori din Gorj au făcut accident cu mașina și cu un camion

Ionuț, șoferul mașinii, avea doar 26 de ani, fiind de aceeași vârstă cu verișorul lui care, la momentul accidentului, se afla la volanul unui camion cu lemne.

Cei doi veneau din sens opus și, într-o curbă, pe un drum comunal îngust, Ionuț a intrat frontal în camion.

Vizibilitatea redusă, cauzată de vegetație, a contribuit și ea la producerea accidentului. Niciunul dintre ei nu a avut timp de reacție, iar pedalele de frână au fost călcate prea târziu.

„S-a dus să o ducă pe soră-sa acasă şi de acolo a venit înapoi.

Nu l-a văzut, cred că, nici ăla. Ăsta s-a oprit în loc, din ce spun ei. Şi el a dat în el”, „El venea de sus şi ăsta de aici. Drumul îngust, nu l-a văzut”,
au povestit martorii, conform observatornews.ro.

Citește și: Un selfie i-a luat viața unui român plecat în vacanță în Grecia. Totul s-a petrecut sub privirile îngrozite ale soției

Un alt martor susține că Ionuț „n-a avut nicio șansă”, deoarece a fost scos fără viață din mașină. „A intrat în coliziune frontală cu un autocamion condus de un alt tânăr de 26 de ani, din localitatea Crasna. În urma impactului, conducătorul autoturismului a decedat”, a anunțat Oana Vlăduț, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.

Citește și: Hemoglobina: Ce este si ce se ascunde o valoare scazuta a acesteia?

Citește și: Bogdan și Gagea, discuție în grădina casei. Motivul pentru care Gagea nu a putut merge spre o altă fată. „Adevărul o să iasă la suprafață!”

Bogdan Băbu, ISU Gorj, a precizat că Ionuț a trebuie să fie descarcerat, iar manevrele de resuscitare, care au durat mai bine de o oră, nu au avut niciun rezultat, fiind nevoie să se declare decesul acestuia. „Păcat! Tineri amândoi. Naș și fin”, a mai spus un martor.

Ionuț urmează să fie înmormântat, în timp ce, pe numele verișorului său, a fost deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.

Bărbat de 36 de ani, lovit mortal de un șofer beat

Un șofer beat, în vârstă de 25 de ani, a lovit mortal un bărbat de 36 de ani, în Galați, după ce acesta se angajase într-o traversare printr-un loc nepermis. Accidentul s-a produs ieri, 19 iunie, pe Drumul Județean 254, în localitatea Grivița.

Citește și: Un pasager a decedat la bordul avionului. Pilotul a decis să forțeze aterizarea acestuia pe Henri Coandă

Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest și a reieșit o alcoolemie de 0,82 mg/l alcool pur în aerul expirat. Prin urmare, a fost condus la Spitalul Municipal Anton Cincu Tecuci, pentru a-i fi prelevate probe biologice.